Manifestare culturală în Parohia Timişoara-Dacia
Miercuri, 25 martie, la Parohia Timişoara-Zona Dacia a avut loc a XII-a ediţie a manifestării „Per Aspera Ad Astra“. Evenimentul cultural-religios şi educativ-ştiinţific a fost dedicat marelui cărturar Ioachim Miloia şi bine-cunoscutului om de cultură bănăţean Aurel Turcuş. Întâlnirea a întrunit oameni de cultură bănăţeni, profesori, cercetători, elevi, numeroşi timişoreni.
În deschiderea evenimentului au fost prezentaţi oaspeţii şi invitaţii de onoare şi a urmat susţinerea referatelor ştiinţifice în plen. În acest sens, au prezentat lucrări: cercetător ştiinţific dr. Ioan Haţegan, Academia Română - Filiala Timişoara; prof. univ. dr. Dumitru Mnerie, Universitatea „Ioan Slavici“, Timişoara; Vasile Barbu, Uzdin-Voivodina, Serbia, precum şi alţi oameni de cultură ai Timişoarei. La manifestare a participat şi pr. Zaharia Pereş, consilier eparhial, care a transmis celor prezenţi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului.
Modele pentru generaţia tânără
Moderatorul evenimentului a fost prof. Tiberiu Ciobanu, directorul Liceului „Vlad Ţepeş“ din Timişoara. Acesta a evidenţiat în cuvântul său câteva aspecte referitoare la opera şi activitatea celor doi cărturari bănăţeni. „Aceşti oameni au mers întotdeauna cu Dumnezeu înainte, au avut credinţă în Dumnezeu, iar întreaga lor operă au pus-o sub semnul slujirii lui Dumnezeu. Nu întâmplător cea mai mare operă a lui Ioachim Miloia a fost dedicată pictării sau restaurării de biserici. Numai un om cu iubire de Dumnezeu putea să facă aşa ceva. Aurel Turcuş era un mare iubitor de credinţă, un om foarte apropiat de Biserică. Doresc ca şi copiii pe care îi îndrum să ia exemplu de credinţă de la mine şi prin mine de la cei pe care îi comemorăm şi îi punem în lumină astăzi, pentru că într-adevăr sunt nişte modele“, a menţionat prof. Tiberiu Ciobanu. Tot miercuri, la cimitirul din Str. Cosminului din Timişoara, pr. Ionuţ Filip, de la Parohia Timişoara-Zona Dacia, a oficiat o slujbă de pomenire pentru pentru cele două personalităţi ale culturii bănăţene, Ioachim Miloia şi Aurel Turcuş. „Prin această aducere aminte şi prin oficierea Parastasului, împreună cu familia, profesori şi colaboratori ai celor doi mari cărturari ai Banatului, ne-am adus aminte de cei care cândva au fost printre noi. Totodată, ştim că omul plecat din această viaţă la Dumnezeu nu moare, ci doar trece din această viaţă dincolo la viaţa cea veşnică a lui Dumnezeu, iar sufletul, care este nemuritor, rămâne în legătură permanentă cu noi, prin rugăciunile, pomenirile şi evenimentele pe care le facem întru pomenirea celor plecaţi dintre noi“, a precizat pr. Ionuţ Filip. Organizatorii evenimentului au fost: Consiliul Judeţean Timiş, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş, Parohia Ortodoxă Română Timişoara Dacia, Despărţământul „Ioachim Miloia“ Timişoara al Astrei, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria“ din România - filiala Timiş, Fundaţia pentru cultură şi învăţământ „Ioan Slavici“ din Timişoara, Universitatea „Ioan Slavici“ din Timişoara, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş“ Timişoara, Societatea Culturală „Patrimoniu“ Timişoara, Sindicatul independent al învăţământului preuniversitar Timiş, Federaţia „Spiru Haret“ România.