Manifestare culturală la Stamora Germană

Data: 07 Aprilie 2011

Mâine, 8 aprilie, începând cu ora 16:00, în localitatea Stamora Germană vor avea loc o serie de manifestări culturale dedicate poetului Ion Dula Giulvăzanu. Cu acest prilej, va fi oficiată de un sobor de preoţi o slujbă de binecuvântare a plăcii comemorative ridicate în onoarea poetului de Comunitatea culturală "Ion Dula Giulvăzanu" şi Primăria Moraviţa. La acest eveniment vor participa Cenaclul "Gura satului" al Radio Timişoara, Cenaclul Literar "Mihai Novac", de la Casa de Cultură din localitatea Oraviţa, creatori de poezie în grai bănăţean din Serbia şi artişti plastici din Timişoara şi Oraviţa. (George Giurgiu)