Manifestare de suflet la Oraviţa

Data: 16 Octombrie 2013
Sâmbătă, 12 octombrie, Casa de cultură „Mihai Eminescu“ din Oraviţa a găzduit spectacolul caritabil „Din suflet pentru sufleţele“. 
 
Scopul evenimentului artistic a fost strângerea de fonduri pentru renovarea şi dotarea cu mobilier a Grădiniţei PP Nr. 1 din Oraviţa. Au urcat pe scenă copii şi tineri de la instituţiile de învăţământ din localitate, membrii Centrului de tineret Reşiţa Montană a Episcopiei Caransebeşului, precum şi trupa de teatru „Credo“ a centrului de voluntariat a eparhiei bănăţene implicate în organizarea evenimentului caritabil.
 
La eveniment au participat reprezentanţi ai Primăriei oraşului Oraviţa, cadre didactice, slujitori ai altarelor din localitate şi parohiile învecinate, copii şi tineri însoţiţi de părinţii lor, precum şi membri ai centrelor de tineret din Reşiţa şi Oraviţa. Toate veniturile realizate de Centrul de tineret din Reşiţa, în urma vânzării lucrărilor realizate de copii şi tineri în cadrul activităţilor centrului, au fost donate Grădiniţei PP Nr. 1 din Oraviţa.
 
Spectacolul caritabil a fost organizat de Asociaţia „Sfânta Ecaterina“ a Parohiei „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ din Oraviţa, în colaborare cu Episcopia Caransebeşului, cu Primăria oraşului Oraviţa, precum şi Grădiniţa PP Nr. 1 Oraviţa şi se înscrie într-o acţiune mai amplă de strângere de fonduri pentru instituţia de învăţământ cărăşeană. (Diac. Nicolae Codrea, Pavel Canea)