Manifestare de Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități, la Turda

Data: 09 Decembrie 2017

Centrul de Recuperare Psiho-Neuromotorie pentru Copii cu Dizabilităţi „Sfânta Irina” şi Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu pentru Adulţi „Sfântul Vasile cel Mare” din Turda au organizat un concert de colinde cu prilejul Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități, la Teatrul „Aureliu Manea”.

 La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a adresat un mesaj de încurajare şi a îndemnat la empatie cu cei aflaţi în suferinţă.

Pe scena teatrului din Turda au susținut concerte de colinde copiii de la Grădinița „Acoperământul Maicii Domnului” din Poiana, Școala „Simion Balint” din Copăceni, Centrul de Recuperare „Sfânta Irina”, Gră­dinița „Prichindelul Isteț”, Gră­dinița „Dr. Ioan Rațiu”, precum și beneficiarii centrului ambulator de recuperare neuromotorie „Sfântul Vasile cel Mare”. Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități promovează mesajul „Oameni egali – Drepturi egale!”.

Centrul de recuperare psiho-neuromotorie pentru copiii cu dizabilităţi din Turda a fost înfiinţat în 2009, la iniţiativa Parohiei Turda-Oprişani 2 şi a Fundaţiei filantropice „Sfânta Irina“. Centrul „Sfânta Irina” Turda, funcţionează ca centru de zi (sistem ambulator) şi are ca obiect de activitate oferirea și efectuarea tratamentelor de recuperare și reabilitare destinate copiilor cu dizabilităţi din judeţul Cluj, fără discriminare, indiferent de etnie, religie, gen, nivel de instruire, mediu de provenienţă și situaţie financiară. Centrul oferă un model de servicii integrate de recuperare psiho-neuromotorie de tip ambulator, consiliere şi suport, destinat copiilor cu dizabilităţi de tip fizic şi psiho-neuromotor, din familii sau centre rezidenţiale, care încurajează participarea activă și accesul nemijlocit al acestei categorii de beneficiari în viața socială, prevenind astfel izolarea şi separarea de comunitate a acestora. Copiii beneficiază, în regim ambulator, de servicii de recuperare şi reabilitare constând în kinetoterapie, fizioterapie, masaj medical, terapie psihopedagogică, terapie logopedică. Pe lângă serviciile de recuperare, centrul oferă și consiliere socială şi spirituală pentru copiii beneficiari și familiile acestora, evaluare medicală de specialitate și transport cu autovehiculul special adaptat pentru persoanele cu handicap motor. Centrul funcționează în baza unui parteneriat între Consiliul Judeţean Cluj, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, şi Fundaţia Filantropică „Sfânta Irina” Turda, conform pr. Florian Şimonca.