Manifestare duhovnicească la praznicul Adormirii Maicii Domnului

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 11 August 2017

Anul acesta, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, credin­cioșii caransebeșeni vor avea posibilitatea să participe la un amplu program spiritual de rugăciune și procesiune pentru cin­s­ti­rea Maicii Domnului.

Locuitorii municipiului Caran­sebeș și din împrejurimi, dar și pelerini din alte zone ale țării, care doresc să participe la manifestările organizate de episcopie cu prilejul acestui praznic închinat Sfintei Fecioare Maria, se vor ruga împreună cu Preasfințitul Părinte Lucian, luni, 14 august, la Sfânta Liturghie oficiată de către ierarh la Catedrala Episcopală din Caransebeș, unde va fi adusă icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Teiuș. La ora 17:00 se va pleca în procesiune cu sfânta icoană de la catedrală spre mănăstire, acolo unde va fi săvârșită slujba Privegherii: Vecernie, Litie și Utrenie, la care se adaugă și Prohodul Maicii Domnului. A doua zi dimineață, rugăciunea către Maica Domnului va continua cu Acatistul închinat ei, care va începe la ora 8:30. Fiind hramul Așezământului monahal Teiuș, Preasfințitul Părinte Lucian va oficia Sfânta Liturghie marți, 15 august, în Altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Pentru pelerinii care vin să aducă cinstire Maicii Domnului în ziua când Mănăstirea Teiuș va îmbrăca haine de sărbătoare, obștea așezământului monahal va pregăti și o agapă frățească.