Manifestări ale copiilor la biserica Parohiei Arad Micălaca Veche

Data: 03 Decembrie 2010

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a oferit copiilor de la Grădiniţa Casa Piticilor şi celor de la Grădiniţa nr. 11 din Parohia Arad Micălaca Veche prilej să participe la Sfânta Liturghie.

După dumnezeiasca slujbă, piticii primei grădiniţe au susţinut un scurt program religios-cultural, aducând înaintea tuturor credincioşilor prezenţi colindul sfânt şi bun, precum şi cântece patriotice şi poezii dedicate zilei de 1 Decembrie 1918. Puritatea sufletească a micilor credincioşi, gingăşia lor au încântat pe toţi cei de faţă, copiii fiind răsplătiţi cu pacheţele cu dulciuri. Din partea preoţilor, copiii au primit cărţi poştale ilustrate cu Naşterea Domnului. În această săptămână, vineri dimineaţa, toţi copiii din Casa Piticilor vor fi la biserică pentru a primi Sfânta Împărtăşanie în acest Post al Naşterii Domnului. Toate aceste activităţi se înscriu în derularea activităţilor din cadrul parteneriatului încheiat între instituţia de învăţământ preşcolar şi Parohia Arad Micălaca Veche şi din dorinţa de a-i creşte pe copii în şi pentru Biserică, pentru patria străbună, cinstind cum se cuvine înaintaşii. (pr. Mircea Bupte)