Manifestări comemorative în parohiile Episcopiei Italiei

Un articol de: Ioan Bușagă - 19 Noiembrie 2015

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei organizează, în perioada 15 noiembrie - 6 decembrie 2015, manifestarea  „«Aduceți-vă aminte de  mai-marii voștri!» - Păstori de suflete din trecut printre românii ortodocși din Italia”, informează episcopia-italiei.it. Evenimentele comemorative dedicate primilor ierarhi ortodocși români ai Europei Occidentale († Visarion Puiu,  † Teofil Ionescu, † Lucian Florea, † Adrian Hriţcu) se vor desfășura în parohiile din cuprinsul Episcopiei Italiei, pentru a reîmprospăta în conştiinţa ortodocşilor  români din diaspora  europeană misiunea şi jertfa înaintaşilor.