Manifestări comemorative la Parohia Caporal Alexa
Credincioşii din Parohia Caporal Alexa, Protopopiatul Arad, au trăit în zilele de 1 şi 2 mai momente emoţionante, ce vor rămâne în amintirea comunităţii: sfinţirea troiţei eroilor din cimitirul ortodox şi comemorarea poetului Ştefan Augustin Doinaş, născut aici. Troiţa veche de lemn, deteriorată de timp, ajunsese să nu mai aducă cinste celor care au murit pentru apărarea ţării şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului şi libertatea poporului nostru. Ea a fost ridicată în cinstea eroilor în cimitirul parohial, întrucât acolo, sub ea, odihnesc patru ostaşi români din al Doilea Război Mondial. Lor li se alătură încă 33 de soldaţi plecaţi din Cherechi (denumirea veche a satului) pe front, unde au şi murit. Spre pomenirea lor au mai fost adăugaţi aici şi cei 57 de eroi căzuţi în Primul Război Mondial, plecaţi tot din satul acesta pe front. Tot acum, ca în fiecare an, începând din anul 2003, elevii Şcolii Generale "Ştefan Augustin Doinaş" din Caporal Alexa, împreună cu cadrele didactice, omagiază opera şi personalitatea poetului prin organizarea mai multor activităţi cultural-artistice şi sportive care se desfăşoară sub denumirea de "Zilele Doinaş", poetul fiind un model cultural al elevilor din Caporal Alexa. Elevii şcolii au susţinut un program artistic pregătit de Adina Lipovan, profesor de limba română, constând în poezii şi cântece din opera marelui poet Ştefan Augustin Doinaş. Momentul festiv omagial a început cu o slujbă de comemorare a poetului, moment susţinut de preotul paroh Gabriel Mariş împreună cu corul de copii al parohiei. Manifestarea culturală s-a bucurat de un public numeros, format atât din cadre didactice din şcolile din Sântana şi Caporal Alexa, elevi ai şcolii din Caporal Alexa şi părinţii acestora, cât şi din reprezentanţi ai primăriei locale. În cadrul momentului festiv a fost acordat "Premiul Doinaş" la învăţătură. Acest premiu se acordă începând cu anul 2002, la iniţiativa poetului, elevului din clasele V-VIII cu cea mai mare medie la învăţătură la sfârşitul anului şcolar.