Manifestări cultural-duhovnicești la Galați

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 30 Mai 2017

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Galați a avut loc joi, 25 mai, conferința „Societatea de azi – o lume fără familie? Vină şi responsabilitate”, susținută de pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. A reunit profesori, oameni de cultură, credincioşi din municipiul Galaţi, precum şi foarte mulţi copii.

IPS Părinte Casian a ţinut un cuvânt în care a evidenţiat importanţa familiei în societatea de astăzi şi nevoia de a naşte şi creşte copii în dragoste şi comuniune binecuvântată de Dumnezeu.

Părintele Stelian Tofană a subliniat că „familia, în înţelesul ei creştin, nu trebuie să fie pe cale de dispariţie, căci, dispărând familia, ca celulă de bază a societăţii, vor dispărea însăşi raţiunea ei de a fi (a societăţii), cultura şi civilizaţia unui neam şi omul ca fiinţă comunitară, iar rezultatul va fi un individ singular”.
La final, copii şi tineri au susţinut un moment artistic, cu cântece, pricesne şi recitări de poezii creştine. Vineri, 26 mai, la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos a avut loc deschiderea lucrărilor celei de-a IX-a ediţii a Conferinţei internaţionale „Cultura şi Presa în Spaţiul European”, cu tema „Gazetari şi scriitori în tranşeele Marelui Război”. IPS Casian a rostit un cuvânt de bun venit şi a binecuvântat manifestarea culturală.

Conferinţa a reunit oficialităţi locale, cadre didactice, cercetători ştiinţifici, istorici, jurnalişti din ţară şi din străinătate.O echipă de actori a prezentat o reconstituire istorică din anul 1916, în care ostaşii depun jurământul în faţa regelui Ferdinand.

Prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a susţinut prelegerea intitulată „Ioan Slavici: între loialismul pro-habsburgic şi devotamentul naţional”, iar conf. univ. dr. Silvia Grossu, de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din Republica Moldova, a prezentat tema „Onisifor Ghibu şi problema ardelenilor, prizonieri de război în Rusia”. Prima parte a conferinţei s-a încheiat cu vizitarea muzeului eparhial de către toţi participanţii, sub îndrumarea şi ghidarea chiriarhului Dunării de Jos.

Organizatorul evenimentului a fost Departamentul Literatură, Lingvistică şi Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, în colaborare cu Arhiepiscopia Dunării de Jos, Asociaţia Română de Istorie a Presei şi Biblioteca „V.A. Urechia”.