Manifestări cultural-religioase în parohia Popeşti
Primăria comunei Popeşti, parohia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ Popeşti, Protopopiatul Iaşi 3, şi Şcoala „Dimitrie Sturdza“ Popeşti au organizat, în perioada 19-21 iulie, prima ediţie a Zilelor Comunei Popeşti.
În cadrul acestor manifestări a fost lansat compendiul monografic „Popeştii Iaşilor - străveche vatră de civilizaţie pentru fiii comunei“ şi s-a inaugurat Muzeul local de etnografie „Dr. Emilia Pavel“. Volumul amintit este semnat de col. (r) Grigore Radoslavescu şi de dr. ing. Elena Florescu şi a fost lansat în ziua pomenirii Sfântului Ilie la biserica parohială şi la muzeul din Dumeşti. Au fost prezenţi preoţii slujitori din satele aparţinătoare comunei, dar şi de la alte parohii şi mănăstiri, cadre didactice, fii şi fiice ale satului, elevi şi studenţi, numeroşi localnici şi turişti. Cartea amintită însumează 380 de pagini, cuprinzând opt capitole şi un album monografic color în care sunt prezentate: satele comunei Popeşti între tradiţie, mod de viaţă şi evoluţie demografică, apariţia bisericilor ortodoxe cu rol în educarea civică a locuitorilor, evoluţia învăţământului, de la biserică la lăcaşul şcolii, dascăli şi preoţi, familiile domnitoare din Cârligătura şi rolul lor în istorie, eroii comunei pe toate fronturile de luptă, străjeri credincioşi ai Ortodoxiei, tradiţii săteşti şi obiceiuri în conştiinţa locuitorilor menţinute din străbuni s.a. „Am scris această carte în dar şi ca recunoştinţă pentru enoriaşii din Popeştii Iaşilor, pentru cei care au ostenit în diferite domenii ale societăţii, precum şi pentru slujitorii bisericilor din satele aparţinătoare comunei Popeşti“, a spus în cuvântul prilejuit de lansarea volumului Grigore Radoslavescu.
Activităţi diverse pentru locuitorii comunei
Întrucât în volumul monografic sunt dedicate pagini speciale doamnei Emilia Pavel, fiică a comunei Popeşti, la propunerea col. Grigore Radoslavescu, s-a hotărât ca tânăra instituţie muzeală din centrul comunei Popeşti să poarte numele de „Muzeul etnografic dr. Emilia Pavel“. În cuvântul de mulţumire, Emilia Pavel şi-a manifestat recunoştinţa către preotul paroh Vasile Matcovici, către primarul Vasile Lupu, către prinţul Dimitrie Sturdza, către profesoarele Maria Dorneanu şi Maria Mirabela Tropan, către scriitorul Grigore Radoslavescu şi către cercetătoarea Elena Florescu, care au susţinut şi sprijinit înfiinţarea muzeului. „Hramul bisericii din Popeşti este cea mai fericită zi din viaţa mea, întrucât, acum, la apusul vieţii, văd că îmi este recunoscută munca de o viaţă şi este pecetluită prin acest lăcaş de cultură, care va aminti generaţiilor viitoare despre cercetările mele etnografice şi etnologice, despre cele peste 15 cărţi scrise, despre arta ţărănească şi populară din România şi despre sacrificiul tinereţii mele pe altarele slujirii poporului român“, a remarcat Emilia Pavel. Manifestările prilejuite de sărbătorirea comunei Popeşti, care au inclus, pe lângă cele două evenimente semnificative, întreceri sportive, activităţi culturale, recitaluri muzicale, întâlniri ale fiilor satului, lecturi din monografia comunei, vizite la muzeul de etnografie, dansuri populare şi spectacole pentru tineret, s-au încheiat ieri, 21 iulie 2013. „Prima ediţie a Zilelor Comunei Popeşti s-a bucurat de un real succes, toţi participanţii apreciind buna organizare şi desfăşurare a acestora“, ne-a relatat pr. paroh Vasile Matcovici. (Constantin Ciofu)