Manifestări cultural-spirituale în comuna Stăniţa din judeţul Neamţ

Data: 17 Iulie 2009

În comuna Stăniţa din judeţul Neamţ va avea loc, la sfârşitul acestei săptămâni, cea de-a VII-a ediţie a manifestărilor cultural-spirituale închinate vetrei creştine a locului, informează Radio TRINITAS. Organizarea unor astfel de evenimente în preajma praznicului Sfântului Prooroc Ilie a devenit deja o tradiţie la Stăniţa, localitatea natală a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. La manifestări vor participa atât fiii comunei, cât şi preoţi şi credincioşi din cuprinsul Protoieriei Roman.

După cum a declarat părintele Florin Ţuscanu, protoiereu al Protopopiatului Roman, la Biserica „Sfântul Nicolae“ din localitate manifestările vor fi deschise sâmbătă, 18 iulie, în jurul orei 16. La această oră va fi oficiată Vecernia, unită cu Litia, de către Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul. Apoi, la Aşezământul social „Sfântul Ilie“ se va desfăşura un simpozion, în cadrul căruia vor fi lansate cartea, pliantul şi placa memorială pentru cele patru secole de existenţă a bisericii. Anul acesta, comuna Stăniţa serbează 400 de ani de la atestarea primei biserici, închinată Sfântului Ierarh Nicolae.