Manifestări culturale în cetatea Aradului

Un articol de: Pr. Vasile Pop - 18 Noiembrie 2012

 

În zilele de 15-17 noiembrie, municipiul Arad a găzduit importante evenimente comemorative care au polarizat viaţa cultural-spirituală a cetăţii, respectiv împlinirea a 200 de ani de la înfiinţarea primei şcoli pedagogice româneşti, Preparandia din Arad, şi a 150 de ani de la naşterea marelui om politic, făuritor al Unirii celei Mari de la 1918, Vasile Goldiş, secretar al Consistoriului eparhial al Episcopiei Aradului.
 
 
La manifestările culturale organizate de Colegiul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal“ din Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş“, Primăria Municipiului Arad şi Arhiepiscopia Aradului, care s-au derulat pe parcursul celor trei zile, au participat personalităţi ale vieţii religioase, cultural- educaţionale şi politice din ţară şi străinătate, actuali şi foşti dascăli şi elevi ai şcolii pedagogice din Arad, profesori de la toate liceele pedagogice din ţară, dar şi un numeros public. 
Manifestările au debutat în seara zilei de 15 noiembrie, la Catedrala Veche, cu un Te Deum pentru profesorii, elevii şi studenţii şcolilor teologice arădene: Seminarul Teologic Ortodox şi Facultatea de Teologie „Ilarion V.Felea“, şi ai Colegiului Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal“, urmat de pomenirea lui Vasile Goldiş. Slujbele au fost oficiate de către Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui număr mare de cadre didactice, peoţi şi credincioşi.
În cuvântarea rostită cu acest prilej, IPS Timotei a evocat începuturile şcolii preparandiale arădene şi rolul pe care Episcopia Aradului l-a avut până la Unire în educarea, propăşirea culturii şi salvarea fiinţei naţionale a românilor din fostul imperiu austro-ungar. A fost subliniată legătura permanentă dintre Biserică şi Şcoală, au fost evocate chipurile înaintaşilor: preotul Dimitrie Ţichindeal, Constantin Diaconovici Loga, Ioan Mihuţ, Teodor Ceontea, şi al marelui bărbat, „părinte al naţiunii“, Vasile Goldiş. În cea de a doua zi, programul manifestărilor a început la Palatul Cultural din Arad, unde s-a desfăşurat simpozionul omagial intitulat „Preparandia 200“, dedicat bicentenarului acestei instituţii, şi a continuat la Teatrul „Ioan Slavici“ cu simpozionul dedicat comemorării lui Vasile Goldiş.
Între personalităţile care au onorat invitaţia organizatorilor de a participa la aceste manifestări menţionăm pe ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Ecaterina Andronescu, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Dumitru Acu, preşedintele ASTRA Sibiu, preşedinţii universităţilor arădene, oficialităţile judeţene şi locale. Fiecare a transmis organizatorilor şi plenului mesajul personal sau al instituţiei pe care o reprezintă.
În cuvântul rostit la simpozionul dedicat Preparandiei, IPS Timotei a evocat rolul pe care l-a avut Centrul eparhial de la Arad nu numai pentru începuturile şcolii pedagogice arădene, ci pe întregul parcurs al devenirii acesteia, al Institutului Teologic, prin iluştrii ierarhi ai eparhiei, prin dascălii pe care i-a aşezat şi prin directa şi permanenta implicare în bunul mers al acestor instituţii. 
Legătura Bisericii locale cu învăţământul pedagogic arădean nu a încetat nici în perioada în care Bisericii i s-a interzis accesul în şcoală, mulţi preoţi îndreptându-şi fiii şi fiicele spre Preparandie spre a îmbrăţişa cariera de dascăl. După anul 1989, prima instituţie cu care Eparhia Aradului a reînnodat firul unei coexistenţe şcolare şi bisericeşti de veacuri, al colaborării în plan educaţional a fost Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal“, în cadrul căruia a funcţionat o clasă de teologie-filologie, transformată ulterior în Seminarul Teologic Ortodox Arad.
Înalt Preasfinţia Sa a transmis mesajul şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de asemenea, cuvântul de binecuvântare al Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului. Chiriarhul a salutat prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, la manifestările omagiale, amintind de legăturile ce au existat între şcolile pedagogice de la Caransebeş şi Arad, între cele două eparhii.
În alocuţiunea rostită la Teatrul „Ioan Slavici“, IPS Timotei a omagiat personalitatea lui Vasile Goldiş, atât de puternic intrat în conştiinţa colectivă ca făuritor de istorie, om al şcolii şi al Bisericii.
„Pilda ce o dă dascălilor prin preocupările sale în multiple domenii, prezenţa sa în viaţa instituţiilor, până la nivelul Ministerului Culturii şi Cultelor, ca sfătuitor al unor oameni mari din vremea sa, deschiderea europeană a ideilor sale îl plasează în frunte. Cu toate acestea, este cunoscut, între noi mai ales, ca «secretarul Episcopiei Aradului» sau al Consistoriului din Arad. Privind dintr-un punct de vedere actual, cineva ar putea spune că episcopul este cel care conduce, că Goldiş a avut o funcţie modestă. Episcopul conduce din punct de vedere haric şi are responsabilitatea canonică, dar secretarul, om de încredere nu doar al episcopului, ci al instituţiei, pentru vremea sa, a fost o funcţie foarte importantă, încredinţată mai ales la Arad, dar şi la Caransebeş unor oameni importanţi care nu au fost clerici. Nu a fost aşadar un simplu secretar, ci a fost un om care a condus destine în rolul important al secretarului, pe care Vasile Goldiş l-a ilustrat la modul superlativ“, a menţionat Înalt Preasfinţia Sa. Şi în acest cadru, întâistătătorul eparhiei a transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh şi pe cel al Mitropolitului Banatului. 
PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, a transmis mesajul eparhiei surori din cadrul Mitropoliei Banatului, referindu-se la rolul pe care cele două eparhii l-au împlinit în părţile vestice ale românimii.
Preasfinţia Sa l-a numit pe Dimitrie Ţichindeal cu numele ce i l-a consacrat Mihail Eminescu, „Gură de Aur“, iar pe Vasile Goldiş „apostol“ al neamului românesc. Înaltul ierarh a felicitat organizatorii festivităţilor şi a mulţumit pentru poftirea făcută, ca unul care este fiu al Aradului.
Au urmat o slujbă de pomenire şi depuneri de coroane la monumentul lui Vasile Goldiş, în centrul municipiului, sesiuni de comunicări ştiinţifice şi referate la Universitatea „Vasile Goldiş“ şi la Colegiul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal“, vizită la Mănăstirea Arad-Gai şi un spectacol omagial la Teatrul de Stat. În cadrul programului din cea de a treia zi, la Colegiul „Ţichindeal“, IPS Timotei, înconjurat de un sobor preoţesc, a sfinţit bustul profesorului Vasile Popeangă, fost director al şcolii pedagogice arădene, evocând personalitatea acestuia şi bunele raporturi pe care le-a avut cu preoţimea arădeană. Tot în cursul acestei zile, Înalt Preasfinţia Sa a participat la inaugurarea muzeului Preparandiei, în vechea clădire a şcolii, săvârşind slujba de sfinţire a localului şi a bustului lui Teodor Ceontea, fost profesor al Preparandiei şi preşedinte al Reuniunii Învăţătorilor Români din Arad. Festivităţile omagiale au continuat cu o vizită la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, ea însăşi, prin vieţuitorii săi, martor şi protagonist al multor evenimente evocate în aceste zile, unde a fost oferită şi o agapă prin bunăvoinţa arhimandritului Nestor Iovan, stareţul aşezământului monahal.