Manifestări culturale la Centrul „Sfântul Mina“

Data: 10 Martie 2011

Marţi, 8 martie, elevii de la Şcoala Specială "Sfântul Mina" din Craiova au prezentat un program artistic constând în cântece, dansuri şi poezii, sub îndrumarea instructorului educativ Marilena Văideanu. La eveniment au luat parte şi membrii Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala Craiova, care au oferit copiilor dulciuri şi haine. Acţiunea se înscrie în seria activităţilor propuse prin Acordul de parteneriat, încheiat între ASCOR Craiova şi Şcoala Specială la începutul acestui an şcolar. (Marinela Porneală)