Manifestări culturale la Zilele Ateneului Tătăraşi

Data: 01 Mai 2011

Ateneul Tătăraşi organizează în perioada 2-9 mai o serie de manifestări care vor marca 91 de ani de la înfiinţarea acestui aşezământ cultural. Din programul "Zilelor Ateneului Tătăraşi" fac parte spectacole de teatru, dans, concursuri şcolare, Gala Ateneului Tătăraşi, un concert extraordinar de operă şi un spectacol caritabil. Manifestările vor debuta astăzi cu vernisajul expoziţiei de fotografie "Incursiuni în istoria Ateneului Tătăraşi" şi un concert de muzică populară în parcarea din faţa Ateneului Tătăraşi. Mâine, 3 mai, va fi organizat un concurs şcolar, "Cântec, joc şi voie bună", şi o proiecţie de film - "Mere roşii", în regia lui Alexandru Tatos, invitat special fiind actorul Mircea Diaconu. În zilele următoare va mai fi organizat un teatru de păpuşi - "Ultimile aventuri ale gogoaşei", o proiecţie de film polonez şi mai multe concursuri şcolare. (Oana Nistor)