Manifestări de Ziua Culturii Naţionale

Un articol de: Oana Rusu - 13 Ianuarie 2016

De Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, au loc manifestări care sărbătoresc cei 166 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, în mai multe oraşe din Transilvania. În anul 2010, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu avea să devină oficial Ziua Culturii Naţionale.

La sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România (USR), va avea loc vineri, 15 ianuarie, de la ora 12:00, un recital de poezie „Sub semnul lui Eminescu”, cu participarea scriitorilor Horia Bădescu, Mariana Bojan, Gabriel Bota, Hanna Bota, Dumitru Cerna, Doina Cetea, Minerva Chira, Ion Cristofor, Ştefan Damian, Vasile George Dâncu, Mircea Goga, Genţiana Groza, Alexandru Jurcan, Rodica Marian, Daniel Moşoiu, Ion Mureşan, Marcel Mureşeanu, Ion Noja, Maria Pal, Iuliu Pârvu, Adrian Popescu, Constantin Rusu, Aurel Şorobetea, Ionuţ Ţene, conform unui comunicat al USR, filiala Cluj. Cu acest prilej, va fi lansat Proiectul „Scriitorul în cetate” pentru anul 2016. Va fi readus în atenţia celor prezenţi, în ideea unei reeditări, volumul „Mihai Eminescu, 12 poeme pentru minte, inimă şi literatură”, bilingv (româno-maghiar), editat de Filiala Cluj a USR în 2008 (cu vignete reproduse după ediţia princeps). Prima traducere din Eminescu se petrecea în limba maghiară şi la Cluj: în 1885, Sándor József publica în nr. din 25 decembrie al revistei „Kolozsvári Közlöny” poezia „Atât de fragedă” sub titlul „Cseresznyefa fehér virága”, conform comunicatului USR.

Concert la Filarmonica din Braşov

Filarmonica Braşov deschide joi, 14 ianuarie, cea de a 138-a stagiune a sa cu un concert simfonic extraordinar intitulat "O rază te nalţă, un cântec te duce", în care va fi omagiat Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu, conform Agerpres. Alături de artiştii Filarmonicii Braşov, conduşi de dirijorul Cristian Oroşanu, invitat special va fi actorul Ion Caramitru, care va recita mai multe fragmente din poeziile lui Mihai Eminescu. Programul concertului extraordinar cuprinde lucrări de R. Wagner, E. Elgar, E. Grieg, M. Ravel, Ch. Gounod, J. Sibelius. Concertul dedicat poetului Mihai Eminescu va avea loc joi, 14 ianuarie, la sala „Patria”, începând cu ora 19.00.

Spectacole la Năsăud şi Bistriţa

În oraşul Năsăud, Ziua a Culturii Naţionale va fi sărbătorită printr-un spectacol la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu”, cu sprijinul primăriei şi al Consiliului local. La spectacolul care va începe de la ora 19.00, participă cvartetul instrumental clujean „GIOIA String Quartet”, cu lucrări de Georg Friedrich Handel, Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Strauss, Dmitri Şostakovici, Fritz Kreisler, Eldo di Lazzaro, Thomas Newman, Henri Betti, Anthony Philip Heinrich şi Erroll Garner. În deschiderea concertului vor recita din lirica eminesciană elevii Şcolii gimnaziale „Mihai Eminescu”, iar elevii Mihai Manciu şi Dinuţa Cloşcă vor susţine un recital de pian. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură „Liviu Rebreanu”, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Societatea de Concerte Bistriţa.

La Bistriţa, Ziua Culturii Naţionale, va fi marcată printr-un spectacol organizat de Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, de la ora 17.00, la Sinagoga Bistriţa. Spectacolul va fi susţinut de actorii Teatrului „Ararat” din Baia Mare şi de grupul „Distinto”.

Ziua Culturii Naţionale la Covasna

Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi a Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian Teculescu” din Covasna organizează, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, în data de 15 ianuarie, de la ora 15.00, manifestarea „Repere culturale româneşti din Arcul Intracarpatic”. Cu acest prilej vor fi prezentate volume ale Editurii Eurocarpatica la aniversare, şi vor fi lansate mai multe volume. În cadrul programului va avea loc şi un moment liric intitulat „Mihai Eminescu, poetul nepereche” susţinut de elevii Şcolii Generale „Avram Iancu”, Covasna, coordonaţi de prof. Dana Pătru, de elevii Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Sfântul Gheorghe, coordonaţi de prof. Maria Stoica, şi poetul Ionel Simota, Miercurea-Ciuc.