Manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri

Un articol de: Pr. Alin Sonea - 05 Decembrie 2018

Ziua Națională a României a fost sărbătorită prin numeroase  manifestări duhovniceşti, culturale şi artistice, în Transilvania. În organizarea evenimentelor s-au implicat eparhii, protopopiate, parohii, alături de unităţi de învăţământ, instituţii culturale sau administrative.

Copiii din cadrul Centrului Educaţional de Zi „Sfântul Nicolae” din Alba Iulia, au sărbătorit Ziua Națională a României și împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918. „Copiii s-au pregătit pentru acest moment de câteva săptămâni, perioadă în care au învățat cântece patriotice și poezii, au realizat steaguri tricolore și obiecte decorative în culorile steagului național. Copiii au învățat și despre semnificația zilei de 1 decembrie, despre personalitățile Unirii și despre orașul Alba Iulia, un simbol al unității românilor. Într-un cadru festiv, copiii au demonstrat că au însușit toate aceste cunoștințe și au interpretat cântece și poezii patriotice”, au spus repre­zentanții Centrului Educaţional de Zi „Sfântul Nicolae” din Alba Iulia.

Centrul Educaţional de Zi „Sfântul Nicolae” din Alba Iulia funcţionează în baza unui parteneriat încheiat între Primăria Municipiului Alba Iulia şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, oferind ocrotire şi sprijin unui număr de 25 de copii din municipiu aflaţi în risc de abandon şcolar. Principalul obiectiv al acestui centru este prevenirea abandonului şcolar şi creşterea performanţelor şcolare pentru copiii care se află în situaţii de risc de abandon şi eşec şcolar, care provin din diferite medii sociale, din categorii de grupuri vulnerabile. Astfel copiii beneficiază de o masă caldă de prânz, primesc rechizite şcolare şi sunt meditaţi gratuit de cadre didactice specializate, care îi ajută să îşi îmbunătăţească situaţia şi rezultatele şcolare. De asemenea, beneficiază şi de activităţi de dezvoltare personală, dar şi de activităţi recreative sau de petrecere a timpului liber, conform biroului de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Sărbătoare la Şoimeni, Cluj

Importanța Unirii şi a sacrificiului soldaților români pentru realizarea acestui ideal au fost  subliniate în cadrul evenimentelor desfăşurate împreună cu copiii şi tinerii din Parohia Şoimeni, Cluj, coordonaţi de parohul Andrei Misaroș. Copiii s-au întâlnit la biserica din parohie, unde au interpretat cântări patriotice și colinde, iar prof. Simion Chita a ţinut o prelegere despre sărbătoarea Centenarului Marii Uniri. Toţi copiii au fost invitaţi la casa parohială unde au primit covrigei și ceai cald. A doua zi, duminică, 2 decembrie, copiii au participat la Sfânta Liturghie și au prezentat celor prezenţi un program de cântări religioase și o colindă, iar la final toţi copiii au primit dulciuri.

Centenarul sărbătorit la Subpiatră, Bihor

Pe parcursul anului 2018, Parohia Subpiatra a organizat mai multe activități culturale, edu­caționale și comemorative, cu participarea unor invitați și a tinerilor din localitate.

Activitățile au început din 24 ianuarie, cu proiectul catehetic „Mica Unire - bază a Marii Uniri”, susținut în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 1 Hotar, unde învață elevii din localitatea Subpiatra. În perioada 1 august - 8 septembrie, Parohia Subpiatra a găzduit a șaptea ediție a Școlii de vară, care s-a încheiat printr-un concurs parohial cu tema: „Tatăl nostru – rugăciunea unității creștine”. Pe 14 octombrie, la invitația Primăriei și Consiliului Local Țețchea, copiii și tinerii din Parohia Subpiatra au susținut la Căminul Cultural din Țețchea un recital de cântări creștin-ortodoxe și patriotice. Pe 1 decembrie, după săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum în biserica parohială, copiii și tinerii îmbrăcați în costume populare au cântat Imnul de Stat și au interpretat cântece patriotice. Parohul Lucian Cri­șan a susținut cateheza „Con­tribuția Bisericii la înfăptuirea Marii Uniri” și a oferit cre­dincioșilor Foaia parohială a Parohiei Subpiatra: „Centenarul Marii Uniri - un popas de comemorare și recunoștință”. Un grup de copii din Sibiu s-au rugat şi au cântat împreună cu copiii din Subpiatră. La final, cei prezenţi au primit stegulețe cu drapelul naţional, cruciulițe, iconițe și o gustare.

Sărbătoare la Dumbrăveni, Beclean

Ziua Națională a României și praznicul Sfântului Apostol Andrei, au fost prilej de sărbătoare în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean. Copiii şi tinerii din localitate au participat la un atelier de creație, iniţiat de parohul Leon Drăgan și preoteasă, apoi, copiii și invitații lor au participat la vernisajul expoziţiei cu lucrările realizate. La ateliere, copiii au decorat linguri de lemn în costume populare, au confecţionat un steag şi broşe 3D din hârtie şi carton. Totodată a avut loc şi un atelier de interpretat colinde, iar la final toţi copiii au primit bunătăţi, ca răsplată pentru munca lor.

Festivitate la Dumbrăviţa, Braşov

În localitatea Dumbrăviţa, judeţul Braşov, au avut loc festivităţi dedicate Centenarului Marii Uniri, care au început cu Sfânta Liturghie în biserica parohială, biserică sfinţită în urmă cu 150 de ani (1868) de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna. La sfârşitul slujbei au fost evocaţi doi slujitori ai bisericii din sat care s-au implicat activ în lupta pentru Unire şi care au suferit prigoană în anii 1916-1918, preotul Ion Gavrilescu şi preotul Ilarie Gonţea, apoi a fost oficiată o slujbă de pomenire la mormintele lor.

Festivităţile au continuat la Monumentul Eroilor unde a avut loc o slujbă de pomenire a tuturor eroilor români şi a fost oficiat Te Deum-ul la Ziua Naţională. Copiii de la Şcoala Generală din sat au susţinut un program de poezii şi cântece patriotice, apoi s-au depus coroane de flori.

La Unitatea de Jandarmi din Dumbrăviţa, a avut loc un ceremonial religios şi militar în cinstea Marii Uniri, slujba religioasă fiind oficiată de preotul militar Ion Epaminond Boroş, parohul Liviu Florin Ivănuşcă, preotul Ilea Ionuţ (Vlădeni) şi de preotul Bogdan Brânzea (Braşov). Au fost resfinţite troiţa din faţa Unităţii de Jandarmi şi steagurile. Au fost prezente autorităţile locale şi cele militare, locuitori din Dumbrăviţa şi invitaţi. Cu această ocazie a fost prezentată şi o copie a sabiei lui Ştefan cel Mare, ce a intrat în patrimoniul Jandarmeriei Brașov prin bunăvoinţa autorităţilor turce şi a unor sponsori. Serbările s-au încheiat la Căminul Cultural din Dumbrăviţa, unde a avut loc un spectacol de cântece şi dansuri româneşti în cinstea Marii Uniri, conform pr. Liviu-Florin Ivănuşcă.

Centenarul serbat la Şoroştin, Sibiu

La Parohia Șoroștin, judeţul Sibiu, au fost organizate manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri. În cadrul programului Biserica și Școala, copii au participat la un program artistic desfășurat în şcoală, cu poezii și cântece patriotice, încheiat cu hora unirii. Tot în cadrul școlii gimnaziale din Șoroștin a fost organizată o expoziție de fotografii din anul 1918 cu sătenii şi veterani de război. Parohia Șoroștin, prin parohul Radu Constantin Rodean, a realizat un tablou intitulat „Generația Centenarului Marii Uniri Șoroștin 2018”, care a fost așezat în școală. Manifestările s-au încheiat cu ceremonia în care au fost depuse coroane de flori în cinstea eroilor căzuți pe câmpul de luptă în cele două războaie mondiale la monumentul eroilor ridicat în sat. Şi cu acest prilej, au fost recitate poezii și a fost intonat imnul național.

Sărbătoarea centenarului la Deva

Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, însoțit de pr. Mihai Herban, consilier cultural, au participat, la invitația prefectului Fabius Tiberiu Kiszely, la ședința solemnă a Colegiului Prefectural desfă­șurată în amfiteatrul „Spiru Haret” al Inspectoratului Școlar Județean din Deva. Apoi, la invitația preşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Flaviu Bobora, ierarhul a fost prezent la ședința omagială „Hunedoara și Marea Unire” care a avut loc în Sala Mare a Teatrului de Artă Deva. Ambele manifestări au fost dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.
La Deva, de Ziua Națională a României, au avut loc mai multe manifestări, iar cu acest prilej a fost săvârșită şi o slujbă de Te Deum, de către arhim. Nestor Dinculeană, vicar administrativ la Centrul Eparhial, împreună cu un sobor de preoți. Autori­tățile județene și locale au vorbit despre im­portanța acestei zile, apoi a avut loc parada forțelor de ordine și a unităților de inter­venție din județul Hunedoara, conform Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Evocare la Muzeul Municipal Dej

La Muzeul Municipal Dej, a avut loc activitatea dedicată Centenarului Marii Uniri, la care au participat Școlile Gimnaziale din Cercul Metodic al profesorilor de religie ortodoxă Dej, în parteneriat cu muzeul și Protopopiatul Dej. Ioan Buftea, protopopul Dejului, a rostit o rugăciune, binecuvântându-i pe cei prezenți. Gazda evenimentului, prof. Constantin Albineț, directorul muzeului, a prezentat importanța Unirii din 1918, de la Alba-Iulia. Moderatorul și inițiatorul proiectului „Unirea - un ideal împlinit” a fost prof. Daniela Petrescu, responsabilă a Cercului Metodic al profesorilor de religie ortodoxă Dej. La activitate au participat elevi ai şcolilor gimnaziale, însoțiți de profesori de religie, care au prezentat imagini, poezii și eseuri despre Centenarul Marii Uniri.

La final au fost interpretate cântece patriotice de către grupul „Olpretul”, din Bobâlna, alături de cei prezenți, conform Protopopiatului Dej.

„Trenul Unirii” de la Huedin, la Alba Iulia

Unul dintre proiectele de amploare organizat de Protopopiatul Huedin a fost reconstituirea „Trenului Unirii” din 1918, când zece delegați din cercul electoral al Huedinului, alături de alte sute de participanți, au urcat în „Trenul Unirii” pentru a lua parte la „praznicul națiunii” de 1 Decembrie la Alba Iulia – așa cum spunea Ștefan Ciceo-Pop. Astfel, un grup de aproximativ 300 de urmași ai „Generației Unirii” din zona Huedinului, au pornit, pe 1 decembrie, cu „Trenul Unirii” spre Alba Iulia pentru a participa la evenimentele dedicate Centenarului. Acestora li s-au alăturat aproximativ 150 de orădeni, printre care se aflau și 20 de studenți basarabeni. Nucleul participanților a fost format din coruri și grupuri vocale din Protopopiatul Huedin, însoţiţi de „Gărzi Naționale Române”, adică membri ai Clubului de Istorie Militară „Datina Străbună”, echipați ca acum un secol, în echipament de voluntari transilvăneni din armata română.

Evenimentul a avut ca scop principal omagierea delegaților și celorlalți participanți din cercul electoral al Huedinului, care au urcat în „Trenul Unirii” și au plecat la Alba Iulia, unde au votat sau au aclamat Rezoluția Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Mara­mu­reșului cu România, pe 1 Decembrie 1918.

În ziua prăznuirii Sfântului Andrei, în Catedrala Moților din Huedin, au fost sfințite drapelele și cocardele purtate de delegația Huedinului și praporii tricolor. În „Catedrala Moților” din Huedin, primarul Mircea Moroșan a înmânat partici­panților din partea primăriei Huedin, un „cre­dențional”, după modelul celor din 1918, prin care au fost desemnați să reprezinte zona Huedinului la festivitățile Centenarului de la Alba Iulia. Pe parcursul întregii deplasări, în toate vagoanele au răsunat cântece patriotice și colinde din zona de la poalele Munților Vlădeasa.
La gara Cluj-Napoca, corurile reunite au cântat cântece patriotice, iar în gara Teiuș a fost depusă o coroană de flori în memoria stegarului Ioan Arion din județul Cluj, ucis de gărzile naționale maghiare în 1918, în timp ce se îndrepta cu trenul spre Alba Iulia.

Şi în gara Alba Iulia a fost depusă o coroană de flori, în memoria plutonierului Alexandru Orosz, erou al sărbătoririi Centenarului. A urmat un mini concert de cântece patriotice pe peronul gării. Grupul a parcurs traseul de la gară până pe platoul cetății din Alba Iulia, iar în final a ajuns la Catedrala arhiepiscopală.

La întoarcere, în Gara Cluj Napoca a avut loc un nou recital de cântece patriotice şi s-a jucat hora unirii, împreună cu călătorii din gară.  Alături de grupul de la Huedin a fost prezent şi secretarul eparhial, părintele Benedict Vesa. Proiectul s-a derulat prin Fundația Cultural-Filantropică „Protopop Aurel Munteanu”, iar protopopul-martir Aurel Munteanu a fost unul dintre cei zece delegați din cercul electoral al Huedinului care a votat Marea Unire. Proiectul a fost organizat de o echipă, între care s-au aflat protopopul de Huedin, Dan-Ionuț Lupuțan, pr. Mircea Dejeu, prof. Horea-Dorin Matiș, prof. Ioan (Doru) Rus, prof. Gheorghe Sobec, Ionuț Pop, pr. Dan-Mihai Muntean, prof. dr. Cristian-Claudiu Filip, alături de  Iulian Gaga și echipa de la Via Terra, comisarul-şef Florin Oneț de la Poliția Transporturi Cluj-Napoca, conform Protopopiatului Huedin.

Eveniment dedicat Unirii, la Gherla

Cercul metodic al profesorilor de religie din zona Gherla, în colaborare cu Protopopiatul Gherla, a organizat, la Cinema „Pacea” din Gherla, evenimentul „Unitate şi credinţă în Anul Centenarului” susţinut de Liceul Teoretic „Petru Maior”, Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”, Liceul Tehnologic Gherla, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Şcoala Gimnazială Ţaga, Şcoala Gimnazială Iclod şi Şcoala Gimnazială Mintiu Gherlii. Organizatorii au dorit să evidenţieze legătura dintre credinţa creştină a poporului român, ca fundament al idealului de unitate naţională şi realizarea acestui deziderat de către strămoşi în anul 1918. Scopul evenimentului a fost ca tânăra generaţie să conştientizeze importanţa păstrării unităţii de neam, a credinţei strămoşeşti, a limbii, culturii şi tradiţiilor populare, conform Protopopiatului Gherla.

Centenarul la Liceul Ortodox Oradea

Împlinirea celor 100 de ani de la făurirea României Mari a fost sărbătorită la Liceul „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea printr-un program cultural-artistic pregătit de cadrele didactice împreună cu elevii. După săvârșirea Sfintei Liturghii în paraclisul „Sfântul Niceta de Remessiana” al școlii, la ectenia pentru cei adormiți, au fost pomeniți eroii neamului, jertfiți pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru libertatea și demnitatea noastră și pentru întregirea neamului.

În prima parte a programului cultural, prof. Florin Mercaș de la catedra de istorie, a evocat contextul istorico-politic care a permis națiunii române să-și făurească un Stat Național Unitar. Elevii clasei a IV-a B au prezentat o scenetă, iar elevii claselor a III-a A, a VI-a A, a VII-a A şi a VII-a B au prezentat un program de cântece şi poezii.

În curtea școlii, toţi cei aproape 500 de elevi ai ciclurilor primar şi gimnazial au realizat un flashmob „Romania 100”, formând o hartă umană tricoloră a țării, după care au intonat Imnul Național, au lansat baloane tricolore și s-au cântat cântece patriotice.

În a doua parte a programului, după discursul susţinut de prof. Alin Oros, de la catedra de istorie, elevii de la profilul teologic, coordonați de prof. Ramona Urdea, au evocat istoria poporului român prin intermediul operelor unor scriitori naționali. Au recitat elevii: Alexandru Chiș (XI), Gabriel Țoța (XII), Roxana Romocea (IX), Petru Codrean (XI), Dalia Ilea (XI), Florina Bogdan (XII) și Răzvan Medan (XI).

Școala l-a avut printre invitați pe studentul Andrei Baciu, absolventul liceului orădean, poet care a debutat recent cu un volum de versuri intitulat „Mistere în oglindă” şi care a recitat cu acest prilej o com­poziție proprie, intitulată „1 Decembrie”.

Programul a continuat cu o dramatizare a momentului Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, interpretată de elevi ai Liceului Ortodox.

În încheierea programului artistic, Corul „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox, dirijat de arhid. prof. Ștefan Lakatos a interpretat cântece patriotice, iar la final participanții s-au prins într-o frumoasă Horă a Unirii. Pr. prof. Radu Rus, directorul liceului, i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la realizarea programului și a subliniat că înfăptuirea Marii Uniri nu ar fi fost posibilă fără implicarea Bisericii Ortodoxe Române, care, întotdeauna, prin reprezentanții săi, a fost alături de poporul român în înfăptuirea idealurilor sale. Părintele director a arătat că, și în prezent, Biserica Ortodoxă Română își arată recunoș­tința față de toți eroii care s-au jertfit pentru înfăptuirea României Mari, zidind spre veșnică pomenire a acestora, Catedrala Mântuirii Neamului.

A urmat dezvelirea unei plăci comemorative, aşezată pe clădirea liceului. Placa a fost aşezată din iniţiativa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, cu sprijinul financiar al Asociaţiei Filantropia Oradea, filiala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Parohiei Oradea-Vii, coordonată de pr. Gheorghe Nemeş, susţinător şi al altor proiecte culturale ale şcolii. Sâmbătă, 1 decembrie, elevii şi cadrele didactice ale Liceului Ortodox au participat la festivităţile dedicate Zilei Naţionale în Piaţa Unirii din Oradea, unde au depus şi o jerbă de flori în memoria făuritorilor Marii Uniri la statuia Voievodului Mihai Viteazul.

Sărbătoarea Centenarului la Boița, județul Sibiu

Centenarul Marii Uniri de la 1918 a fost serbat şi în comuna Boița, judeţul Sibiu. Primăria, biserica şi şcoala din localitate au organizat împreună un eveniment dedicat Centenarului. Programul a început la biserică, unde parohul Popa Nicolae, a oficiat un Te Deum şi a rostit o rugăciune de sfinţire a trei drapele pentru cele trei instituţii organizatoare. La slujbă au luat parte primarul Nicolae Mohor, directorul Şcolii Gimnaziale,  prof. Doru Popescu, consilieri locali şi parohiali, precum şi cadre didactice alături de elevi. La ieşirea din biserică, participanţii au primit steguleţe şi ecusoane oferite de Primăria Boița. În centrul localităţii, elevii au intonat cântece patriotice, apoi, în drum spre cimitirul eroilor, participanţii au oprit la casa Elenei Voicu, născută pe data de 1 Decembrie 1919, care a primit o diplomă şi un tort în forma României. La cimitirul eroilor au fost depuse coroane şi a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor. La final au fost amintite numele celor care la 1 Decembrie 1918 au semnat Actul de Unire al Comunei Boiţa cu Ţara.

Serbare la Vătava, Reghin

Comunitatea Parohiei Vătava, Protopopiatul Reghin, a sărbătorit Centenarului Marii Uniri în locaşul de cult, printr-un program artistic susţinut de elevii şi profesorii cele trei sate aparținătoare comunei (Vătava, Dumbrava și Rîpa de Jos). Cu acest prilej a avut loc oficierea slujbei de Te-Deum, urmată de arborarea steagului tricolor. Numeroși tineri au intonat cântece patriotice. La aceste manifestări au fost amintite momentele importante din istoria poporului român și contribuția unor personalități la făurirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Biserica, şcoala şi auto­ritățile locale din cadrul comunității, au dorit să cultive, prin acest eveniment, atașa­mentul față de valorile şi tradițiile neamului, conform pr. Vasile Rotaru.

Monument la Bahnea,Târnăveni

În Parohia Bahnea, Protopopiatul Târnăveni, de Ziua Naţională a fost oficiată slujba de Te-Deum, în biserica parohială, apoi, credincioșii, alături de membrii Consiliului local, cadrele didactice și elevii din cadrul Școlii Gimnaziale din Bahnea s-au deplasat în centrul comunei, unde a avut loc dezvelirea și sfințirea unui monument ridicat în cinstea împlinirii celor 100 de ani de la Marea Unire. Manifestarea a continuat la Căminul Cultural, unde elevii de la Școala Gimnazială din Bahnea au susținut un program artistic la care au participat numeroși interpreți de muzică populară. Cu acest prilej, a fost realizat, în incinta școlii, un muzeu, unde au fost expuse, printre altele, o Biblie tipărită în timpul domniei Regelui Carol I, și numeroase cărți, obiecte de cult și icoane, conform pr. Mihai Ciacîru.

Sărbătoare în Protopopiatul Târgu Mureş

Sâmbătă, 1 decembrie, în fața Catedralei Mari din Târgu Mureş, a fost oficiată slujba de Te-Deum de către un sobor de slujitori ai Domnului, în frunte cu protopopul Olimpiu Zăhan. În continuare, în prezența a numeroși credincioși, s-a citit Proclamația de Unire, după care a avut loc un concert de cântece patriotice susținut de Corala „Laudate Dominum” a preoților Protopopiatului Târgu-Mureș. La final, în fața statuii lui Avram Iancu, situată din vecinătatea Catedralei, a fost formată o Horă a Unirii.

În Parohia Corunca, a fost oficiată o slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra poporului român. În prezența a numeroși credincioși, protopopul Olimpiu Zăhan a oficiat, împreună cu patru preoți, slujba de Te-Deum la Căminul Cultural din localitate.

În Parohia Chinari, a avut loc sfințirea monumentului eroilor căzuți în cele două Războaie Mondiale. În continuare, a fost oficiată slujba Parastasului de către un sobor de preoți în frunte cu protopopul Olimpiu Zăhan, în cadrul căreia au fost pomeniți martirii neamului românesc. De asemenea, a avut loc sfințirea unui drapel, arborat ulterior pe un catarg situat lângă monumentul eroilor.

Duminică, 2 decembrie, a fost oficiată, în Parohia Tirimia, Protopopiatul Târgu-Mureș, slujba Parastasului pentru toți eroii și martirii cunoscuți de pe Valea Nirajului cu prilejul împlinirii unui secol de la realizarea României întregite. De asemenea, în cadrul slujbei au fost pomeniți toți eroii neamului românesc, jertfiți pentru libertatea poporului și unitatea credinței străbune. În continuare, a fost săvârșită slujba de sfințire a drapelului, arborat ulterior pe un catarg lângă monumentul eroilor situat în vecinătatea cimitirului. La finalul slujbei, a avut loc un spectacol cu caracter patriotic susținut de către elevii din localitate, conform protopopului Olimpiu Zăhan.

În Parohia Sângeorgiu de Mureș I, a avut loc un eveniment cultural, la Casa de Cultură din localitate, organizat de parohie. Elevii Școlii Gimnaziale „Dacia” din municipiul Târgu-Mureș au intonat cântece patriotice, iar la final a avut loc slujba de sfințire a unui drapel, oficiată de părintele Gigel Roată, preot al Parohiei Sângeorgiu de Mureș I, conform învăţătoarei Vasilica Roată.