Manifestări dedicate Centenarului Palatului Culturii din Târgu Mureş
Consiliul Judeţean Mureş organizează o serie de manifestări grupate sub genericul „O sută de ani de la construirea Palatului Culturii“ din Târgu Mureş, un edificiu reprezentativ pentru oraş, declarat monument istoric. Suita de manifestări va începe în luna septembrie şi se va derula timp de trei luni.
„Sloganul campaniei noastre este „Cultura ne uneşte“, şi aceasta din perspectiva multiculturalităţii Târgu Mureşului, a judeţului Mureş. Încercăm să îmbinăm şi vârstele, încercăm să îmbinăm şi gusturile şi cred că vom găsi suficiente motive care să ne unească şi să ne ţină aproape în această perioadă“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, conform Mediafax. Potrivit acestuia, între invitaţi se numără personalităţi culturale recunoscute la nivel naţional, dar şi în afara graniţelor ţării. Programul manifestărilor cuprinde conferinţe, spectacole de teatru, mai multe festivaluri, concerte cu genuri muzicale cât mai variate. Printre invitaţii anunţaţi de preşedintele Consiliului Judeţean se află istoricul Lucian Boia, Dan Puric, Bogdan Teodorescu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş. Pe lista invitaţilor sunt şi reprezentanţi ai UNESCO, precum Irina Bokova, director general al UNESCO, şi asistentul directorului general pentru cultură, Francesco Bandarin.
Manifestările debutează pe 5 septembrie cu o conferinţă susţinută de istoricul Lucian Boia, la Sala mică a Palatului Culturii, urmată de spectacolul „Felii“ susţinut de Ofelia Popa, o producţie a Teatrului „Radu Stanca“ Sibiu, la Sala Mare a Palatului Culturii. Pe 6 septembrie, are loc Concertul in memoriam Pavel Tornea, „Poetul Oboiului“, cu Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaş, Dumitru Gliga, la Palatul Culturii, Sala Mare. Urmează alte manifestări culturale precum Festivalul Internaţional de Orgă, Festivalul Internaţional de Caricatură „Tetty Humour Fest“, Festivalul TIFF Mureş, Concert de divertisment cu patru solişti de operă şi un pianist, un Concert Cameral Extraordinar în parteneriat cu Radio Bucureşti, Liviu Prunaru (Olanda), Gabriel Croitoru (România), un Concert simfonic în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România, Shinya Ozaki (Japonia), doi solişti din Japonia, doi solişti locali, un Concert special în parteneriat cu Spitalul de Pediatrie „Shinya Ozaki“ (Japonia), Festivalul de Artă Corală, cu zece coruri din ţară, Festivalul Internaţional „Constantin Silvestri“, concert vocal-simfonic extraordinar „100 de ani de la naşterea lui Silvestri“, Festivalul de Film de Scurt Metraj „Alternative“, o Conferinţă Internaţională, „Biblioteca Judeţeană - 100 de ani“ etc.