Manifestări dedicate poetului Mihai Eminescu

Data: 17 Ianuarie 2018

Fundaţia Culturală Lumina împreună cu Primăria Drobeta-Turnu Severin, Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Consiliul Judeţean Mehedinţi, Centrul Cultural „Nichita Stănescu”, Episcopia Severinului şi Strehaiei, Biblioteca Judeţeană „I.G. Bibicescu” și Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport au organizat în perioada 10-15 ianuarie a XXVIII-a ediţie a manifestărilor culturale dedicate aniversării zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu şi sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire. Festivitatea de deschidere a avut loc joi, 11 ianuarie, în deschiderea acestui eveniment, corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei susținând un moment artistic. Repertoriul a conţinut o suită de cântări pe versuri de Mihai Eminescu. Vineri, 12 ianuarie, la Mănăstirea „Sfânta Ana” din municipiul Orşova, a fost săvârşită o slujbă de pomenire a poetului Mihai Eminescu. La ediţia din acest an au fost prezenți referenți, istorici și critici din ţară şi din comunităţile româneşti de peste hotare.