Manifestări dedicate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe la Craiova
Brigada 2 Infanterie „Rovine” din Craiova organizează în această perioadă o serie de manifestări dedicate patronului spiritual al Forţelor Terestre din Armata României, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, sărbătorit în fiecare an la 23 aprilie. Astfel, joi, 20 aprilie, va fi organizată Cupa presei la tir şi Cupa rezervistului militar, în poligonul Balta Verde (poligon situat la ieşirea din municipiul Craiova şi intrarea în localitatea Podari), începând cu ora 9:00. Această activitate este dedicată tuturor jurnaliştilor craioveni şi cadrelor militare în rezervă şi în retragere. Cercul Militar din Craiova, situat pe strada Marin Sorescu nr. 2, organizează în perioada 19-24 aprilie o vitrină de carte sub genericul „Datorie şi Onoare” şi o expoziţie de efecte militare. Joi, 20 aprilie, de la ora 15:00, va avea loc un spectacol muzical dedicat Zilei Forţelor Terestre, iar luni, 24 aprilie, tot Cercul Militar va găzdui vernisajul expoziţiei foto-omagială „Mihai Dan Călinescu” şi o expoziţie cu machete de tehnică militară. De asemenea, muzica militară a Garnizoanei Craiova va concerta duminică, 23 aprilie, de la ora 11:00, în Parcul Nicolae Romanescu.