Manifestări dedicate Zilei Regalităţii

Data: 05 Mai 2014

În perioada 7-10 mai se vor derula mai multe evenimente dedicate Zilei Regalităţii (10 mai), seria de manifestări debutând miercuri, la Palatul Elisabeta, când va avea loc, în Sala Regilor, ceremonia de învestire a Principesei Maria (la împlinirea vârstei de 50 de ani) cu Ordinul „Coroana României“ în grad de Mare Cruce. Ceremonia va fi urmată de un dineu oferit de Familia Regală, la eveniment fiind aşteptaţi să participe reprezentanţi ai societăţii civile, ai autorităţii politice şi ai mediului privat, după cum precizează un comunicat de presă. Vineri, la Biblioteca Centrală Universitară, se va desfăşura simpozionul „Carol I, o viaţă dedicată României“, unde vor participa Principesa moştenitoare Margareta şi Principele Radu, dar şi personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice. Totodată, Radiodifuziunea Română va organiza în ajunul sărbătorii de 10 mai, de la ora 19:00, la Sala Radio din Capitală, un concert regal cu un repertoriu special, respectiv „Simfonia a IX-a“ de Beethoven, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Sâmbătă, 10 mai, vor avea loc cele mai multe evenimente dedicate Zilei Regalităţii: cea de-a treia ediţie a Maratonului Regal, pe un traseu de 10,5 kilometri în jurul parcului Herăstrău. Tot sâmbătă, Principesa Margareta, Principele Radu, Principesa Maria şi Principele Nicolae vor depune flori la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal din Capitală, iar după-amiază, grădina Palatului Elisabeta va găzdui cea de-a V-a ediţie a Garden Party. (Oana Nistor)