Manifestări în Arhiepiscopia Tomisului
Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit ieri, 28 noiembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Constanţa. De asemenea, la Biserica "Sfântul Apostol Andrei" din cartierul Palas, Constanţa, a oficiat slujba Vecerniei, infromează Biroul de presă şi comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Astăzi, 29 noiembrie, la ora 10:00, la Grupul Şcolar "Ion Podaru" din Ovidiu, va avea loc un simpozion ştiinţific şi religios dedicat Sfântului Apostol Andrei şi "Zilei Naţionale". La acest eveniment va participa şi Înalt Preasfinţitul Teodosie. În cadrul acestui simpozion se vor prezenta diferite comunicări ştiinţifice şi religioase ale profesorilor şi elevilor, cântece corale, atelier de pictură şi concurs interclase. Mâine, 30 noiembrie, la ora 9:00, la Mănăstirea "Peştera Sfântului Apostol Andrei", va fi oficiată Sfânta Liturghie şi va fi sfinţit cel mai mare triptic de icoane pictate pe lemn. La ora 17:00 se va desfăşura la Casa de Cultură din Constanţa concertul coral tradiţional. (I.B.)