Manifestări „La Bocșa, de Sfântul Ilie”, Zilele Orașului Bocșa
Și anul aceasta s-au desfășurat la Bocșa, după tradiție, în zilele de 19 și 20 iulie, sub patronajul ocrotitorului spiritual al orașului, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, evenimente culturale și literar-artistice, printre care: prelegeri pe teme de istorie a orașului, lansări de carte, filatelie, concerte și un pelerinaj.
După cum este tradiția la Bocșa, zilele de 19 și 20 iulie sunt dedicate atât Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, cât și unor evenimente culturale, literar-artistice.
Încă de la declararea oficială, de către autoritățile locale, a Sfântului Ilie ca patron al orașului (1997), Biblioteca publică „Tata Oancea” a inițiat și desfășurat un proiect cultural intitulat „La Bocșa, de Sfântul Ilie”, proiect în cadrul căruia au fost desfășurate de-a lungul timpului activități culturale, literar-artistice, diverse. Iar tradiția bibliotecii merge mai departe, astfel că, în data de 19 iulie 2019, publicul bocșean a fost invitat la un nou eveniment cultural intitulat „La Bocșa, de Sfântul Ilie”, eveniment constituit dintr-un complex de manifestări culturale, prezentate pe scurt în cele ce urmează.
In memoriam și lansări
Pentru că, în 19 iulie 2019 s-au împlinit 5 ani de la plecarea maestrului Constantin Lucaci din această lume, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa și-a propus ca evenimentul din acest an dedicat sărbătorii Sfântului Ilie să se desfășoare în spațiul Muzeului „Constantin Lucaci” din Bocșa.
Fiind un eveniment dedicat memoriei maestrului Constantin Lucaci, părintele Daniel Crecan a oficiat o scurtă slujbă de pomenire. Un prim moment a fost dedicat revistei „Bocșa culturală” aflată în cel de-al 20-lea an de apariție, revistă prezentată de redactorul-șef, Gabriela Șerban, dar și de editorul Gheorghe Jurma și colaboratorul pr. dr. Daniel Crecan.
În același context al aniversării revistei a fost prezentat și lansat cel de-al treilea volum al „Bibliografiei revistei «Bocșa culturală» 2014 – 2018”, volum realizat de Gabriela Șerban și apărut la editura TIM din Reșița, 2019.
Cel de-al doilea moment al evenimentului a fost dedicat lansării volumului „Ioan Vidu. Creația literară”: Culegere de studii, articole, amintiri, discursuri, pamflete, eseuri, întocmită de Viorel Cosma. Ediție adăugită și îngrijită de Constantin – Tufan Stan, volum apărut recent la editura Eurostampa din Timișoara.
Istorie, filatelie și poezie
Un moment interesant și binevenit a fost cel propus de istoricul Mihai Vișan. Centenarul Unirii Banatului cu România precum și cei 300 de ani de metalurgie bocșeană au fost subiectele dezbătute de către prof. dr. Mihai Vișan.
Alt moment interesant desfășurat în cadrul evenimentului a fost cel propus de scriitorul și bibliotecarul Erwin Josef Țigla, președintele Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și al Forumului Democratic al Germanilor Caraș-Severin, și anume: prezentarea unui exponat de filatelie și numismatică „România și Uniunea Europeană”.
Trecerea de la astfel de prezentări și dezbateri - deosebit de serioase și interesante - la poezie și inspirație poetică, a fost făcută, nu printr-un recital de muzică, așa cum era gândit evenimentul, ci tocmai prin poezie. Poeți precum Costel Simedrea (Reșița), Ion Grecu (Reșița), Daniel Luca(Timișoara), Adalbert Gyuriș (Germania), Doina Gârboni (Bocșa), Ion Rășinaru (Anina), Olivera Stoianovici (Belgia) și Ovidiu Gligu (Belgia) au dedicat un popas poetic publicului prezent, recitând din creații proprii.
Momentul care a încheiat prima parte a evenimentului a fost tot unul dedicat cărții. De astă dată, unui volum de poezie semnat de Ovidiu Gligu.
Cea de-a doua parte a evenimentului „La Bocșa, de Sf. Ilie” propus de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” s-a desfășurat la sediul instituției, în sala Centrului de Tineret „Vasiova”, și a debutat cu vernisajul expoziției de pictură semnată Viorel Coțoiu.
Finalul manifestării
Întâlnirea de la Bocșa din 19 iulie 2019 prilejuită de sărbătoarea Zilelor Orașului și a Sf. Proroc Ilie Tesviteanul s-a încheiat cu tradiționalul tort aniversar, dedicat revistei „Bocșa culturală” la cei XX de ani de apariție, dar și cu poezie, Cartea dovedindu-se a fi regina care a tronat și ocrotit evenimentul. Poeții prezenți și-au prezentat cărțile și au recitat din ele în curtea bibliotecii, într-un spațiu original, plin de naturalețe.
S-a încheiat un eveniment, un eveniment complex, constituit din mai multe ample evenimente, dar ziua nu s-a încheiat. Ziua de 19 iulie 2019, la Bocșa, s-a prelungit până a doua zi, cu un pelerinaj la Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor”, al cărei Hram l-au sărbătorit credincioșii ortodocși, dar și cu un program folcloric și unul de muzică pop oferite cu generozitate de autoritățile locale și Casa de cultură cu prilejul Zilelor Orașului Bocșa.