Manifestări pentru viaţă, la Cluj-Napoca
La Cluj-Napoca se desfăşoară campania „40 de zile pentru viaţă”, în cadrul căreia credincioşi din cadrul mai multor confesiuni creştine se roagă în faţa Clinicii de Ginecologie 1 din Cluj-Napoca, pentru oprirea avorturilor. Campania intitulată „40 de zile pentru viaţă” este o mişcare pe plan internaţional de promovare a culturii vieţii, la care participă, de câţiva ani şi credincioşi din cadrul confesiunilor creştine din Cluj-Napoca. Acţiunea se desfăşoară pe toată perioada Postului Paştelui, iar cei prezenţi la prima zi a programului, au purtat afişe în mai multe limbi, pe care scria, printre altele, „Roagă-te pentru încetarea avorturilor”, „Bărbaţii adevăraţi protejează viaţa”, „Femeile însărcinate au nevoie de ajutor, nu de avort”, „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă”, conform Agerpres. De asemenea, Biserica Ortodoxă Română şi Asociația „Studenți pentru viață” organizează „Marşul pentru viaţă”, un eveniment care în acest an se desfăşoară sub genericul „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”, şi care va avea loc în peste 40 de orașe ale ţării, în data de 25 martie.