Manifestări prilejuite de cinstirea Sfântului Dionisie Exiguul, la Hârja
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja, în perioada 31 august - 1 septembrie 2016, sunt organizate manifestări religioase şi cultural-artistice dedicate Sfântului Dionisie Exiguul, ocrotitorul centrului de zi pentru copii şi al paraclisului bisericesc din cadrul complexului social-filantropic de la Hârja. Aseară a fost săvârşită slujba Privegherii în cinstea Sfântului Dionisie Exiguul, urmată de citirea Psaltirii, pentru ca astăzi, după Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, prilejuită de începutul Anului bisericesc, activităţile să marcheze dimensiunea culturală şi artistică a acestor manifestări. Punctul culminant, la care va fi prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, va fi punerea în scenă, în premieră, a Poemului „Tânărul şi Iisus“, meditaţie lirică compusă de Înaltpreasfinţitul Ioachim, cu prilejul Duminicii a XXX-a după Rusalii, piesă de teatru în care sunt implicaţi copiii Centrului de zi „Sfântul Dionisie Exiguul“ al Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja