Manifestări religioase în Arhiepiscopia Tomisului

Data: 26 Noiembrie 2010

Duminică, 28 noiembrie, la ora 9.00, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Constanţa. Tot duminică, la ora 16.00, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica "Sfântul Apostol Andrei" din cartierul Palas, Constanţa. Luni, 29 noiembrie, la ora 10.00, la Grupul Şcolar "Ion Podaru" din Ovidiu va avea loc un simpozion ştiinţific şi religios dedicat Sfântului Apostol Andrei şi Zilei Naţionale. La acest eveniment va participa şi Înalt Preasfinţitul Teodosie. Activitatea cuprinde: comunicări ştiinţifice şi religioase ale profesorilor şi elevilor, cântece corale, atelier de pictură şi concurs interclase. Marţi, 30 noiembrie, la ora 9.00, la mănăstirea "Peştera Sfântului Apostol Andrei", va fi oficiată Sfânta Liturghie şi va fi sfinţit cel mai mare triptic de icoane pictate pe lemn. La ora 17.00 este programat concertul coral tradiţional, manifestare culturală care va avea loc la Casa de Cultură din Constanţa.