Manifestări religioase şi culturale de hramul Seminarului Teologic Ortodox din Piatra Neamţ

Data: 19 Mai 2010

Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ îşi serbează vineri, 21 mai, hramul. Programul manifestărilor a început luni, 17 mai, prin susţinerea unei sesiuni de referate ale elevilor cu titlul "Constantin cel Mare şi creştinismul. Edictul de la Milan". Ieri după-amiază, începând cu ora 15:00, pr. prof. Ştefan Oprea a susţinut conferinţa "Constantin cel Mare şi Sinodul I Ecumenic. Biserica în timpul domniei sale". Tot ieri, de la ora 17:30 a fost relansată cartea "Profeţii mincinoase" a părintelui Ioan Gherasim, fost profesor şi primul director al seminarului. Astăzi va vea loc o nouă conferinţă susţinută de pr. Bogdan Constantin cu titlul "Explicarea Simbolului de credinţă în omiliile Sfântului Chiril al Ierusalimului". La ora 17:30 va avea loc concursul interactiv între reprezentanţii elevilor din cele patru clase ale seminarului, având ca teme "Sf. Împ. Constantin şi Elena", "Apărarea Crezului ortodox" şi "Cinstirea Sfintei Cruci". În aceste zile vor fi expuse pe holurile seminarului picturi pe lemn şi pe sticlă ale elevilor seminarişti, coordonaţi de prof. Oana Gârbea. Mâine, începând cu ora 17:00, la demisolul Bisericii "Sf. Împ. Constantin şi Elena" - Gara Veche din Piatra Neamţ se va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia. "Avem bucuria ca în fiecare an să-i avem alături şi pe unii dintre foştii elevi ai seminarului, absolvenţi, actualmente slujitori ai altarelor bisericilor din Protopopiatul Piatra Neamţ", a spus. pr. prof. Dan Ovidiu Cojan, directorul Seminarului Teologic Ortodox Liceal din Piatra Neamţ. Vineri, 21 mai, se va oficia slujba Utreniei care va fi urmată de Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, iar de la ora 10:00 va fi săvârşită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia răspunsurile liturgice vor fi date de un grup al Corului "Imperialii". "Cealaltă parte a corului va participa la slujba de sfinţire a Bisericii "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din parohia Viişoara, Protopopiatul Piatra Neamţ, care va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, corul seminarului nostru va oferi răspunsurile liturgice şi la slujba Sfintei Liturghii", a mai adăugat pr. prof. Dan Ovidiu Cojan. (C.C.)