Manifestări religioase şi culturale de ziua Unirii

Data: 24 Ianuarie 2011

Astăzi se aniversează 152 de ani de la Unirea Principatelor Române din anul 1859. Cu această ocazie, în bisericile din eparhiile ortodoxe româneşti din ţară şi din străinătate se săvârşesc rugăciuni de pomenire a înfăptuitorilor Unirii Principatelor Române şi de mulţumire lui Dumnezeu.

Astăzi, în Catedrala patriarhală la Sfânta Liturghie vor fi pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti, mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române. După Sfânta Liturghie, de la ora 12:00, va fi oficiat un Te Deum, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreţ din istoria poporului român la înfăptuirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie semnificativă. Copiii s-au unit sub tricolor la Buzău Pentru a marca Unirea de la 24 ianuarie 1859, la Buzău, în Sala Mare a Consiliului Judeţean s-a desfăşurat sâmbătă, 22 ianuarie, spectacolul "Uniţi pe veci sub tricolor". Manifestarea a fost organizată de Palatul Copiilor, Casa de Cultură Municipală şi Centrul Municipal de Cultură. Pe scenă au urcat elevii de la Palatul Copiilor, de la unităţile şcolare din judeţ, reprezentanţii Centrului de conservare a tradiţiilor din cadrul Consiliului Judeţean Buzău, precum şi câţiva invitaţi. Spectatorii au fost încântaţi de ansamblul popular "Muguri de Buzău", formaţiile de dansuri populare din localităţile Poşta Câlnău şi Mihăileşti, grupurile vocale de muzică etno "Nemuritorii", "Romaniţele", "Lăcrămioarele" şi de interpreţii de muzică populară Nicolae Oprişan şi Alexandru Petcu. "Ziua de 24 ianuarie este importantă deoarece două unităţi statale, cu o limbă şi o cultură comună, printr-un act de voinţă, s-au alăturat, creând astfel premisele Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Într-o uniune europeană în care dispar graniţele, conservarea tradiţiilor şi păstrarea adevărului istoric sunt aspecte absolut necesare unei unităţi naţionale. Spectacolul de astăzi a cuprins o varietate de participanţi şi o implicare a mai multor instituţii din Buzău, având ca scop să le amintească buzoienilor de momentul Unirii din 1859 şi de bucuria pe care au trăit-o strămoşii noştri care au dorit să trăiască într-o singură ţară", a declarat părintele prof. dr. Paul Negoiţă, directorul Palatului Copiilor din Buzău. La finalul manifestării, copiii au recitat versuri patriotice şi s-au prins cu toţii într-o horă a Unirii. Cu această ocazie, pe holul Consiliului Judeţean a avut loc şi un vernisaj de ţesături, unde şi-au expus lucrările copiii de la Clubul Copiilor Beceni. (Eugenia Golub şi Ioan Buşagă)