Manifestări religioase şi culturale în parohia Mănăstirea Caşin II

Un articol de: Constantin Ciofu - 25 Noiembrie 2012

Parohia Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti, a fost ieri gazda unui eveniment religios şi cultural. Manifestările dedicate hramului paraclisului acestei parohii şi lansării volumului "Teologia mistică poetică - imnele iubirii dumnezeieşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog - 1000 de ani de la compunerea lor" au început cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. Pe lângă enoriaşii parohiei, la momentul de rugăciune au participat profesori de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi.

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica cu hramurile "Buna Vestire" şi "Sf. Simeon Noul Teolog" din parohia Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău. Slujba a fost prilejuită de hramul Paraclisului "Sf. M. Mc. Ecaterina" al parohiei şi de lansarea volumului "Teologia mistică poetică - imnele iubirii dumnezeieşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog - 1000 de ani de la compunerea lor", apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Editura Basilica a Patriarhiei Române. "De dimineaţă, am avut bucuria de a-l primi pe Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, care a slujit Sfânta Liturghie alături de un sobor de 20 de preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa a înălţat rugăciuni către Sfânta Ecaterina pentru a mijloci înaintea Tronului Preasfintei Treimi", a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. Cu acest prilej, a fost adusă de la Catedrala arhiepiscopală din Roman o icoană a Maicii Domnului şi un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti. În faţa icoanei Maicii Domnului şi a moaştelor Sfântului Cuvios Antipa a fost oficiată slujba Acatistului de către Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului.

Lansarea cărţii dedicate Sfântului Simeon Noul Teolog

Sfânta Liturghie a fost urmată de lansarea volumului "Teologia mistică poetică - imnele iubirii dumnezeieşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog - 1000 de ani de la compunerea lor". La eveniment au participat profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, dar şi de la alte facultăţi ale Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Cartea conţine comunicările ştiinţifice susţinute la simpozionul "Imnele iubirii dumnezeieşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog", Mănăstirea Caşin, Bacău (28-29 noiembrie 2009). Autorii studiilor din volum sunt profesori universitari de la Facultatea de Teologie "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, precum şi profesori de seminar şi de religie din învăţământul preuniversitar, care au aprofundat opera marelui teolog mistic bizantin. Cuvântul înainte îi aparţine Preafericitului Părinte Daniel, care ilustrează portretul spiritual al "Noului Teolog", precizând că acesta este "un mare mistic bizantin, care a dezvoltat o teologie a luminii harului şi a iubirii de Hristos, bazată pe trăirea, simţirea şi vederea (contemplarea) lui Dumnezeu. "Această dublă sărbătoare de la Mănăstirea Caşin II i-a îmbogăţit pe toţi cei care au participat la Sfânta Liturghie oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, cât şi la simpozionul dedicat prezentării acestui volum realizat de pr. paroh Ioan Bârgăoanu", a mai adăugat pr. protopop Constantin Alupei.

Mistica Sfântului Simeon, o slavă adusă iubirii lui Dumnezeu

Părintele paroh Ioan Bârgăoanu are o evlavie deosebită faţă de Sf. Simeon Noul Teolog. Astfel, în anul 1999, pr. Ioan Bârgăoanu îşi susţinea teza de licenţă în Teologie cu titlul: "Duhul Sfânt în viaţa creştinului, după Sfântul Simeon Noul Teolog", avându-l ca îndrumător pe PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea când păstorea ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Apoi, în perioada 2002-2003, după ce a urmat cursurile de studii aprofundate "Secţia practică" la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, pr. Bârgăoanu a prezentat lucrarea de disertaţie "Sfânta Liturghie în opera Sfântului Simeon Noul Teolog", avându-l îndrumător pe pr. prof. dr. Viorel Sava, pentru ca în perioada 2006-2007 să urmeze cursurile de masterat la Facultatea de Filosofie a UAIC din Iaşi, la final susţinând lucrarea: "Simbol şi mister: Expunere mistică şi formulare discursivă la Sfântul Simeon Noul Teolog", sub îndrumarea conf. univ. dr. Dan Mihai Chiţoiu. "Aprecierea pe care o am faţă de Sfântul Simeon Noul Teolog se datorează unei cuvântări pe care am audiat-o în timpul cursurilor de licenţă ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Atunci, Preafericitul Părinte Daniel, pe vremea când păstorea ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, ne aducea atât de frumos în atenţie gândirea marelui mistic bizantin, vorbindu-ne despre Teologia luminii, a harului şi a iubirii de Hristos. Preafericirea Sa ne punea în atenţie slujirea preotului la Sfânta Liturghie, amintindu-ne că Sfântul Simeon L-a cunoscut pe Dumnezeu prin rugăciune, dar mai ales prin trăirea ascetică. Acest lucru m-a impresionat într-un mod deosebit, astfel încât am cercetat îndeaproape gândirea Sfântului Simeon Noul Teolog, pe care îl consider un mare ajutător şi apărător al Bisericii noastre. Aş vrea ca acest volum să fie un îndemn pentru aplecarea cât mai atentă asupra poeziei pe care o are Biserica Ortodoxă în cultul său. Mistica Sfântului Simeon, prin imnele sale, nu face decât să aducă o slavă iubirii lui Dumnezeu şi faptului că Hristos ni se face nouă Om pentru ca noi să putem primi harul şi binecuvântarea Sa. Mulţumesc Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul pentru că ne-a adunat cu părinteasca dragoste în jurul Preasfinţiei Sale, ajutându-ne să cunoaştem opera Sfântului Simeon Noul Teolog. Consider că această carte este o sursă prin care noi ne bucurăm să fim mai aproape de cei de lângă noi, care Îl iubesc pe Dumnezeu şi pe sfinţii Lui", a mărturisit pr. paroh Ioan Bârgăoanu, care şi-a exprimat nădejdea că în anii ce vor urma vor exista slujitori ai sfintelor altare care să aleagă ca ocrotitor al bisericilor pe Sfântul Simeon Noul Teolog.