Manifestație de susținere a familiei creștine, la Deva

Data: 26 Ianuarie 2016

Asociaţia „Filantropia”, Asociaţia „Epafra” şi Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” – Filiala Deva, au organizat duminică, 24 ianuarie, o manifestație de susținere a familiei creștine, cu scopul de reafirmare a valorilor creştine cu privire la familie şi solidarizarea cu familia Bodnariu, cu familia Nan şi cu alte familii de români care trec prin adevărate drame în urma despărţirii de copii. Au participat numeroși credincioși ortodocși din Deva, alături de parohii lor. De asemenea, și credincioşi de la celelalte confesiuni creștine din Deva au fost prezenţi, demonstrând că valorile creștine ale familiei tradiționale reprezintă principii fundamentale de organizare și existență a unei societăți sănătoase, clădite pe legătura de iubire dintre un bărbat și o femeie.

Arhimandritul Nestor Dinculeană, consilier administrativ în cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei, a dat citire cuvântului de binecuvântare al Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei. Cu acest prilej, ierarhul a subliniat: „Totodată aducem aminte celor care vor să înăbușe dreptul copiilor la părinții naturali, dreptul copiilor la iubirea mamei ce i-a purtat în pântece, că, dacă noi vom tăcea, pietrele vor striga! Cazul familiilor Botnariu, Nan și zeci de altele asemenea, pe care indiferența și inerțiile vieții noastre zilnice le-au trecut cu vederea, sunt strigătoare la cer, precum strigătoare la cer este și pervertirea familiei pe care unii vor să o impună prin lege, lezând, astfel, temelia existenţei şi devenirii omului în istorie! Suntem alături de toți cei abuzați, suntem împotriva dictaturii celor puțini împotriva ma­jorității, suntem împotriva ori­șicărei legislații totalitariste, care smulge dreptul la iubire a copiilor față de părinți și dreptul părinților de a-și crește copiii în valorile morale creștine. Spațiul public, tipul de educație în societățile democrate aparține majorității! Iar noi, cei mulți, suntem creștini! Iubiți creștini, ridicați ochii voștri, ridicați frunțile voastre și nu vă temeți, ne spune Mântuitorul Iisus Hristos, «că Eu am biruit lumea!»”.