„Mântuitorul a venit din cer ca să domnească în inimile noastre”
În Duminica Floriilor, la Intrarea Domnului în Ierusalim, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală și a rostit cuvântul de învățătură.
Ierarhul a menţionat că a-L urma pe Mântuitorul Iisus Hristos „înseamnă să-i iubim pe cei ce nu merită, să întoarcem bine pentru rău, să murim față de natura noastră păcătoasă și să avem compasiune pentru cei triști și neliniștiți în mijlocul unor încercări, cum este epidemia cu acest virus ucigaș ce face acum ravagii pe întreaga planetă. Să ne fie clar că Mântuitorul nostru a venit din cer ca să domnească în inimile noastre, să aducă lumină în întuneric, pace în frământare și mângâiere în suferință”.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că „Iisus Hristos este Dumnezeul și Împăratul nostru. (…) Suntem creștini în măsura în care ne predăm Lui, Suveranul lumii mântuite, Fratele nostru mai mare și Prietenul nostru etern, Care nu uită, nu trădează și nu părăsește pe nimeni, niciodată. De aceea, se cuvinte ca, în această zi de praznic, să-L aclamăm cu aceste cuvinte: «Binecuvântat este Împăratul Care vine în numele Domnului! Osana întru cei de sus!»”