Mântuitorul ne transformă credinţa în una statornică
În a patra duminică a Postului Mare, credincioşii, alături de ierarhi, au cerut ajutorul haric de la Dumnezeu pentru întărirea credinţei şi pentru viaţa spirituală. Minunea vindecării lunaticului arată nevoia de a primi întărire în credinţă din partea Mântuitorului Iisus Hristos, după cum a arătat IPS Mitropolit Laurenţiu.
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica Sfântului Ioan Scărarul, la Biserica „Buna Vestire“ din centrul Braşovului. Sute de credincioşi au umplut lăcaşul de cult pentru a se ruga la Liturghia arhierească şi pentru a primi Sfintele Taine. Lăcaşul de cult zidit între 1934 şi 1936 se remarcă printr-o arhitectură deosebită. În prezent, pictura interioară, din 1974, este aproape în totalitate restaurată, iar în viitorul apropiat toate lucrările de restaurare şi înfrumuseţare vor fi binecuvântate.
La Sfânta Liturghie din duminica a patra din Postul Mare, din soborul de preoţi au făcut parte protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, cei trei slujitori ai bisericii şi alţi preoţi din oraş.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre învăţăturile duhovniceşti ale Evangheliei din a patra duminică a Postului Mare, când cerem ajutorul haric de la Dumnezeu pentru întărirea credinţei şi pentru viaţa spirituală. Exemplul vindecării fiului lunatic din Evanghelia duminicală arată nevoia de a primi întărire în credinţă din partea Mântuitorului Iisus Hristos: „Cuvintele «Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!», l-au îndreptat pe tatăl lunaticului. Se observă în ele că părintele şi-a întărit credinţa şi că a cerut Mântuitorului să-i transforme necredinţa într-o credinţă statornică“. Astfel, după cum a arătat IPS Laurenţiu, Părinţii Bisericii consideră că minunea aceasta este o lecţie catehetică dată celor care doreau să urmeze credinţa creştină, să intre în Biserică şi urmau înainte de botez o şcoală a catehumenilor. „Căderea copilului simbolizează moartea cu Hristos, iar ridicarea era învierea cu Hristos, în Taina Sfântului Botez“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Pr. Mihai Manolache de la biserica braşoveană a mulţumit ierarhului pentru vizită şi pentru îndemnul şi sprijinul acordate la refacerea picturii, apoi a mulţumit credincioşilor care au sprijinit lucrările de restaurare şi a exprimat dorinţa comunităţii ca, pe viitor, biserica înnoită să fie resfinţită de IPS Mitropolit Laurenţiu.
Sărbătoarea Sfântului Pahomie la Gledin
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Treime“ din Gledin, cu ocazia sărbătorii Sfântului Pahomie la care au fost prezenţi peste 1.500 de credincioşi de pe valea Şieului şi din zonele învecinate. Din sobor au făcut parte peste 20 de preoţi şi diaconi, între care pr. inspector Nicolae Buda, protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican, oaspeţi de la Iaşi şi de la Roman, arhimandriţii Hrisostom şi Dosoftei din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, şi egumenul Ambrozie de la Schitul Procov, Neamţ, ctitorit la începutul secolului al XVIII-lea de Sfântul Pahomie. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj, dirijat de pr. prof. Patru Stanciu, şi de corul de copii din Ieud, Maramureş, dirijat de pr. Dinu Briciu.
IPS Mitropolit Andrei a evidenţiat, în cuvântul de învăţătură, puterea credinţei în tămăduirea trupească şi sufletească şi a vorbit, apoi, despre post şi rugăciune, virtuţile celor doi mari sfinţi pomeniţi, Sfântul Ioan Scărarul şi Sfântul Pahomie de la Gledin. La finalul slujbei, parohul Ioan Titieni a vorbit despre purtarea de grijă a Sfântului Pahomie, ocrotitorul parohiei, în realizarea ansambului cultural spiritual ce îi poartă numele, şi i-a mulţumit IPS Andrei pentru preocuparea părintească de care a dat dovadă.
IPS Mitropolit Andrei a acordat diplome de aleasă cinstire celor care au contribuit la realizarea proiectelor comunitare din Gledin, printre care senatorul Dorin Dobra, primarul din Reghin, Maria Precup, directorul Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, Crin Pântea şi jurnalistul Dorin Arsinte. Cu prilejul sărbătorii Sfântului Pahomie de la Gledin a fost vernisată o expoziţie de icoane realizate de copiii din localitatea Gledin şi din împrejurimi, coordonaţi de prof. Daniela Riciu, apoi ierarhul şi oaspeţii prezenţi au vizitat Centrul cultural „Sfântul Pahomie“, construit în ultimii doi ani. Centrul are o capelă închinată Sfântului Ierarh Pahomie, o clădire ce găzduieşte Biblioteca „Iacob Stamate“ şi un centru pentru primirea pelerinilor.
Liturghie arhierească la Mănăstirea Izbuc
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare la sfânta Mănăstire Izbuc, cea mai veche vatră monahală din Eparhia Oradiei, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit pe diac. Emanuel Florin Ianc în treapta preoţiei pe seama Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Miheleu, Protopopiatul Tinca. La finalul Sfintei Liturghii, noul hirotonit a primit şi hirotesia întru duhovnic.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea celor două fragmente scripturistice de la Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Matei, PS Sofronie a conturat personalitatea Sfântului Ioan Scărarul şi opera sa de căpătâi, „Scara Raiului“, evidenţiind şi frumuseţea învăţăturilor duhovniceşti ce se desprind din cele două pericope evanghelice ce s-au citit în această duminică. „Cel ce vrea să se desăvârşească trebuie să urce această scară, împlinind, poruncă după poruncă, toate poruncile lui Hristos, care îl apropie pe om de Dumnezeu şi de înţelegerea tainelor dumnezeieşti“.
Cinci ani de la întronizarea PS Petroniu
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca“ din cadrul Centrului eparhial al Episcopiei Sălajului. Alături de ierarh, au făcut parte din sobor membrii Permanenţei Consiliului eparhial şi protopopii din eparhie. Săvârşirea Sfintei Liturghii în paraclisul Centrului eparhial a fost prilejuită de împlinirea a cinci ani de la întronizarea PS Petroniu ca primul episcop al Sălajului, ceremonie oficiată pe 13 aprilie, în catedrala din Zalău, de vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu, într-un sobor de 17 ierarhi, în prezenţa unui mare număr de preoţi, a autorităţilor centrale, judeţene şi locale, de faţă fiind numeroşi credincioşi. După săvârşirea Sfintei Liturghii, PS Petroniu, înconjurat de părinţii slujitori, a săvârşit şi slujba de Te Deum. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a făcut o trecere în revistă a etapelor înfiinţării Episcopiei Sălajului, dar şi a realizărilor din aceşti primi cinci ani din viaţa eparhiei.
Slujbe arhiereşti la Râşca Transilvană şi la Baia Mare
Preasfinţitul Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ Râşca Transilvană, judeţul Cluj. Din sobor au făcut parte stareţul Casian Ioana, protopopul de Huedin, Ciprian Taloş, şi alţi preoţi din parohiile învecinate. În cuvântul de învăţătură, PS Vasile Someşeanul a vorbit credincioşilor despre post şi rugăciune, iar la final, stareţul i-a mulţumit ierarhului pentru prezenţă, precum şi credincioşilor care au făcut donaţii mănăstirii în perioada Postului Mare.
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a liturghisit şi a predicat în Catedrala episcopală din Baia Mare. La sfârşitul slujbei, ierarhul a oferit Diploma culturală „Episcop dr. Vasile Stan“ corului de copii din Budeşti - Maramureş, condus de prof. Maria Ciceu, pentru promovarea valorilor tradiţionale strămoşeşti (portul, cântul şi colindul) specifice Maramureşului şi pentru fidelitatea faţă de credinţa ortodoxă a neamului românesc. (Ştefan Mărculeţ, Andreea Pâgleşan, pr. Cristian Rus)