„Mântuitorul Se naşte ca să unească pământul cu cerul şi cerul cu pământul”

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos a fost sărbătorită anul acesta cu multă bucurie în toată Biserica Ortodoxă Română. La Sfânta Liturghie din ziua praznicului, în bisericile Patriarhiei Române s-a citit pastorala de Crăciun, adresată de episcopi credincioşilor din eparhiile lor. În Catedrala patriarhală, unde a slujit Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit un cuvânt de învăţătură adresat nu doar credincioşilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, ci tuturor creştinilor ortodocşi români.

Catedrala patriarhală, împodobită de sărbătoare, se aglomerase încă de la primele ore ale dimineţii de vineri, 25 decembrie. Cu flori în mâini, cu zumzet de colinde pe buze şi cu feţele roşii de la gerul iernii, toţi se îndreptau spre Catedrala care adăposteşte moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Sfânta Liturghie a praznicului Naşterii Domnului Iisus Hristos în Bethleem a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi ai Catedralei.

După citirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul României a explicat înţelesul pericopei evanghelice, dar şi cel al praznicului, evidenţiind că scopul Întrupării este înfierea noastră, că Naşterea Lui este începutul Bisericii lui Hristos, că ea leagă simbolic toate popoarele care, la acest ceas, Îi aduc daruri Pruncului născut. Preafericitul Părinte Patriarh a evidenţiat şi legătura dintre Naşterea Domnului şi Taina Bisericii, reflectată în Proscomidiar.

„Peştera - locul unde se întâlneşte cerul cu pământul”

Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte ca să unească pământul cu cerul şi cerul cu pământul. Taina Naşterii Lui este şi Taina începutului Bisericii lui Hristos. Biserica înseamnă adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi. Acum Se naşte, ca Om, Dumnezeu-Fiul, Cel ce este mai înainte de veci. „De aceea, numele corect al sărbătorii este Naşterea după trup a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce Se naşte veşnic din Tatăl, fără mamă, şi care Se naşte acum ca Om, din mamă, fără tată”, a spus Patriarhul nostru.

Lauda, rugăciunea îngerilor şi a păstorilor este „lumina icoanei Bisericii lui Hristos, căci, în Biserică, îngerii se roagă împreună cu păstorii duhovniceşti, care sunt episcopii, preoţii şi diaconii, iar peştera reprezintă însăşi locul de pe pământ în care se întâlneşte cerul cu pământul, deoarece, în centrul atenţiei lor se află Dumnezeu făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor”, a mai spus Preafericirea Sa. Lumină tainică, cerească, în miez de noapte, care nu era nici soare, nici lună, este slava Domnului, frumuseţea veşnică şi netrecătoare a iubirii Preasfintei Treimi. De aceea şi icoanele noastre în Biserică au aureole, sunt o icoană a slavei lui Dumnezeu, care se împărtăşeşte oamenilor.

Simbolistica darurilor aduse de magi

Magii reprezintă popoarele păgâne chemate să intre în Biserica lui Hristos, pentru că în El se unesc cei care sunt dezbinaţi, cei care sunt despărţiţi şi în El se luminează cei care erau rătăciţi în diferite religii păgâne. Darurile magilor au şi ele o simbolistică, a continuat Patriarhul nostru, explicând că aurul reprezintă mulţimea bisericilor, catedralelor, operelor de artă, religioase sau sacre, veşmintele frumoase, tot ceea ce este podoabă, ca expresie a iubirii oamenilor faţă de Dumnezeu. Tămâia arată că Pruncul Iisus v-a fi nu numai Împărat, ci şi mare preot, Arhiereul veşnic, Cel care aduce lui Dumnezeu jertfă, dar care Se dăruieşte pe Sine lui Dumnezeu şi oamenilor. Iar smirna simbolizează credinţa în moartea şi Învierea lui Hristos şi în părtăşia la slava lui Dumnezeu din împărăţia cerurilor. „Legătura dintre Naşterea lui Hristos şi taina Bisericii a fost cel mai mult subliniată în Biserica Ortodoxă prin locul în care se pregătesc darurile pentru a fi sfinţite în timpul Liturghiei, pentru a deveni Sfânta Euharistie - Proscomidiarul. Aici este pictată icoana Naşterii Mântuitorului în Peştera din Bethleem - Beethleem înseamnă casa pâinii. Deci, Biserica a înţeles că pâinea cea cerească coborâtă din ceruri pentru a ne dărui viaţă veşnică este Sfânta Euharistie. Şi aşa după cum în Beethleem S-a născut Hristos, în casa pâinii, locul din altar în care se pregăteşte pâinea şi vinul în forma simbolică a Bisericii este Bethleemul altarului”, a punctat PF Părinte Patriarh.

„Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este, deodată, şi unirea cerului cu pământul, şi taina Bisericii în care îngerii împreună cu păstorii laudă pe Dumnezeu, iar magii, care reprezintă popoarele intrând în Biserica lui Hristos, ne învaţă că la Darul mare al lui Dumnezeu trebuie să răspundem cu daruri faţă de Hristos: prin darul adus la Biserică, şi faţă de semenii noştri, pe care trebuie să-i iubim, fiindcă Dumnezeu mai întâi ne-a iubit pe noi”.

La sfârşitul slujbei, Întâistătătorul Bisericii noastre l-a hirotesit protosinghel pe ieromonahul Siluan Ionaşcu, fostul stareţ al Mănăstirii Sitaru. Menţionăm că protos. Siluan este consilier economic al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Pământul Egiptului devine, din blestemat, binecuvântat

A doua zi a Crăciunului, când cinstim Soborul Maicii Domnului, Mănăstirea Jercălăi, cunoscută şi sub denumirea de Schitul „Sfânta Maria” - Cricov, a fost vizitată de Preafericitul Părinte Daniel. Cu această ocazie, Întâistătătorul BOR a sfinţit casa arhierească a mănăstirii. La finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a explicat celor prezenţi la slujbă Evanghelia despre Fuga în Egipt a Sfintei Familii.

„Acest exil în Egipt arată că, uneori, Dumnezeu face în aşa fel încât o ţară străină să devină loc de ocrotire, în timp ce propria patrie devine o ţară periculoasă, pentru unii dintre oameni”. Egiptul era văzut ca un pământ ostil, un pământ locuit de oameni care au prigonit, au luat în robie pe evrei. Dar acum, Egiptul primeşte binecuvântare, pentru că Îl adăposteşte pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Din pământ oarecum blestemat sau considerat ostil poporului evreu, Egiptul devine un pământ binecuvântat. Mai mult, va fi binecuvântat prin creştinarea sa de către Sfântul Apostol Marcu, prin apărarea dreptei credinţe, în timp de erezie, în secolul al IV-lea, de către Sfântul Atanasie şi apoi Sfântul Kiril, ambii arhiepiscopi ai Alexandriei, dar şi prin faptul că în Egipt a înflorit pentru prima dată monahismul, începând cu Sfântul Antonie cel Mare, Pahomie şi alţii, care au impresionat lumea creştină cu vieţuirea lor aspră în post şi rugăciune, în luptă duhovnicească cu patimile şi cu demonii.

Evanghelia citită sâmbătă mai spune că Irod a ucis 14.000 de copii din Bethleem şi împrejurimi, cu gândul de a ucide şi pe Pruncul Iisus, în Care vedea un nou împărat ce i-ar fi luat lui tronul. „Această ucidere a pruncilor din patimă de stăpânire şi din dorinţa de a rămâne pururea în tron lumesc arată că Mântuitorul Iisus Hristos a venit într-o lume a violenţei, a păcatului, a răului, a întunericului. Irod personifică lăcomia, dorinţa de stăpânire, răutatea şi cruzimea. Încă de copil, Mântuitorul are o viaţă marcată de Cruce, căci El Se naşte pentru a creşte, a învăţa lumea, a suferi Crucea şi moartea, pentru a ajunge la Înviere şi la slava cea veşnică din împărăţia cerurilor. Prin exilul acesta, Pruncul Iisus începe să poarte Crucea”, a continuat PF Părinte Daniel.

„Maica Domnului are inimă de mamă milostivă”

Aceşti 14.000, care înseamnă simbolic toţi copiii, sunt nişte martiri pentru Hristos, cu toate că nu puteau mărturisi pe Hristos. „Moartea lor arată cât de mult, în lume, sunt expuşi copiii, foarte adesea ucişi în pântecele mamei lor prin avort sau prin sărăcie, boală, exploatare ori neglijenţa părinţilor care îi abandonează, dar şi prin neglijenţa societăţii care nu are grijă de copii. De felul cum ne îngrijim copiii şi bătrânii depinde modul de civilizaţie a unui popor. Pentru că civilizaţia se arată faţă de cei slabi, nu faţă de cei tari. În felul acesta, Evanghelia Mântuitorului Hristos ne cheamă la mai multă omenie şi grijă faţă de oamenii în suferinţă”, a arătat Patriarhul românilor.

Biserica a rânduit ca această zi să fie dedicată mai ales Maicii Domnului, pentru că totdeauna, când facem prăznuirea unui eveniment mare, în ziua următoare se face pomenirea persoanelor prin care Dumnezeu a lucrat. În felul acesta, Biserica nu uită persoanele prin care a lucrat Dumnezeu. „Maica Domnului, aşa cum a ocrotit pe Fiul ei, Iisus, ne ocroteşte şi pe noi, fiii şi fiicele Bisericii care cred în Iisus Hristos, Îl iubesc, Îl cinstesc şi împlinesc voia Lui în viaţa lor. Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor mamelor şi a fecioarelor, pentru că ea este Maică şi Fecioară; este ocrotitoarea familiei, a tinerilor, monahilor şi monahiilor. Are inimă de mamă milostivă şi de aceea poporul se roagă Maicii Domnului, pentru că ea înţelege mai bine nevoile noastre. Ea este şi icoana vie a Bisericii”, a conchis Patriarhul Bisericii noastre.

„Martirul a primit comuniunea directă şi deplină cu Hristos”

În prima duminică după Naşterea Domnului, Evanghelia vorbeşte tot despre fuga în Egipt. Fiind şi a treia zi de Crăciun, 27 decembrie, cinstim şi pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, primul mucenic. Despre acestea a vorbit Patriarhul Daniel în cuvântul rostit ieri, în biserica Mănăstirii Ghighiu, de lângă Ploieşti.

„Pruncul Hristos, Care a produs atâta bucurie păstorilor şi magilor, Se confruntă cu starea cauzată de respingere, de prigoană, de primejdia morţii şi ia calea pribegiei. Exilul în Egipt este semnul schimbărilor stărilor sufleteşti şi, adesea, Dumnezeu face ca unii oameni care se află în primejdii de moarte în propria lor ţară să fie salvaţi în ţară străină. Se întâmplă, uneori, ca străinii să se poarte mai frumos cu oamenii decât propriile lor rude sau stăpânii din ţara în care s-au născut. Exilul este o stare plină de nesiguranţă şi de întristare, dar în el se arată o încercare de scăpare dintr-o situaţie grea. Foarte adesea, exilul a făcut ca oamenii străini să devină prieteni, iar cei pe care se conta că erau prieteni au devenit nişte străini, dacă nu chiar duşmani”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.

Sfântul Arhiadicon Ştefan este cel mai plin de Duhul Sfânt, de râvnă pentru Hristos, un bun cunoscător al Evangheliei şi al Vechiului Testament. El a mărturisit pe Hristos ca fiind Dreptul lui Dumnezeu şi a reproşat evreilor din timpul său că i-au omorât pe proorocii care au vestit venirea lui Iisus Hristos. Văzând acestea, au pornit împotriva lui, l-au scos afară din cetate şi l-au ucis cu pietre. Iar hainele celor care l-au omorât au fost păzite de Saul, cel care va deveni Apostolul Neamurilor, Sfântul Pavel. Sfinţii Părinţi spun că prin rugăciunile Arhidiaconului Ştefan s-a convertit Sfântul Apostol Pavel. „Vedem că acest prim martir care a mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii este prototipul tuturor martirilor care mărturisec dumnezeirea lui Hristos. El arată că a primit comuniunea directă şi deplină cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat. Prin faptul că vede cerurile deschise înainte de moartea Sa martirică şi pe Hristos Domnul stând în Slavă, în dreapta lui Dumnezeu-Tatăl, martirul arată că puterea mărturisirii lui vine din legătura directă cu Hristos, care a trecut şi El prin moartea martirică, prin jertfa Crucii. De aceea, în Biserica noastră Ortodoxă, în sfânta masă din sfântul altar se depun numai moaşte de martiri, ca să se arate că puterea credinţei lor jertfelnice vine de la Hristos Cel ce S-a jertfit pe Cruce”, a mai spus ieri PF Părinte Patriarh.