Mao voia să trimită 10 milioane de chinezoaice în SUA
Liderul chinez Mao Zedong a propus, în 1973, trimiterea a zece milioane de chinezoaice în Statele Unite, potrivit unor conversaţii cu Henry Kissinger, fost secretar de stat în timpul adminsitraţiei Nixon. Pentru Mao, această dislocare masivă a femeilor chineze ar fi stimulat relaţiile comerciale bilaterale între cele două ţări şi ar fi fost o lovitură pentru Statele Unite, întrucât această măsură ar fi provocat o explozie demografică similară cu cea din China, potrivit documentelor Departamentului de Stat referitoare la relaţiile chinezo-americane în perioada 1973-1976, date publicităţii marţi, la Washington. În cadrul unei întâlniri pe care a avut-o la 17 februarie 1973 la reşedinţa sa, Mao s-a referit la starea dezastruoasă a comerţului dintre cele două ţări, insistând asupra faptului că ţara sa „este foarte săracă“, dar ceea ce „avem în exces sunt femeile“. „Lăsaţi-le să vină la voi“, a insistat Mao. Când Henry Kissinger i-a spus pe un ton ironic că va prezenta oferta sa în cadrul unei conferinţe de presă, liderul chinez ar fi replicat: „Nu mi-e teamă de nimic“.