Maraton în Capitală de Ziua Națională a României
Peste 600 de persoane din mai multe state au participat miercuri, de Ziua Națională a României, la a 11‑a ediție a maratonului „1 Decembrie”. Startul s‑a dat după intonarea Imnului Național, apoi s‑a alergat pe un traseu amenajat pe aleile din Parcul „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală. Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au fost, pentru al treilea an, parteneri ai evenimentului și au oferit produse pentru revigorarea participanților. Competiția a fost organizată de Elite Running și Ro Club Maraton și a fost sprijinită de Primăria Sectorului 3, fiind parte a proiectului „Educație prin mișcare 2021”.
La maraton au participat și cetățeni din Republica Moldova, bucurându‑se de sărbătoarea națională a României, de atmosfera plină de entuziasm și de vremea prielnică. Mulți alți participanți, de diferite vârste, și‑au împărtășit încântarea de a celebra Ziua Națională într‑un mod inedit. Evenimentul a avut ca principal scop promovarea mișcării în aer liber și a unui stil de viaţă sănătos, precum și sărbătorirea Zilei Naționale a României.
Radu Preda, reprezentant al Elite Running și organizator al maratonului, a afirmat: „După doi ani grei suntem fericiți că putem alerga din nou afară, putem fi din nou împreună, evident respectând restricțiile impuse. Important este că ne‑am aflat împreună aici, uniți de pasiunea noastră comună. A fost o zi foarte frumoasă, am avut foarte mulți prieteni alături de noi și, în special, ca de fiecare dată în ultimii trei ani, pe voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, cărora le mulțumim foarte mult. Ei au fost sufletul punctelor de revigorare de pe parcursul traseului. Ne‑au ajutat enorm, aducând ceaiul cald și cafeaua fără de care nu puteam trece cu bine peste această zi friguroasă. Ineditul acestei ediții constă în faptul că anul acesta am avut pentru prima dată participanți paralimpici. Astfel, pe lângă cursa «fotoliilor rulante» am avut doi alergători nevăzători”.
De asemenea, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale, Dănuț Prună, a adăugat: „La eveniment au participat nu mai puțin de 600 de alergători veniți din mai multe colțuri ale lumii, inclusiv din Republica Moldova și chiar din Japonia. Faptul că au participat și frați de‑ai noștri de peste Prut a produs o bucurie și mai mare pentru că am sărbătorit Ziua Națională a României împreună. Am sprijinit acest eveniment cu produse care au ajutat alergătorii să se revigoreze atât în timpul curselor, cât și la final. Noi, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, vom fi prezenți de fiecare dată când suntem invitați la astfel de evenimente care vin în sprijinul sănătății oamenilor”.
Competiția a cuprins cinci curse distincte: maratonul pe un traseu de 42 km, semimaratonul de 21 km, cursa de 11 km, cursa „fotolii rulante” și cursa cetățenilor sectorului 3. La linia de sosire, participanții au primit medalii.