Marcu 11, 11-23
„În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și, văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; și, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze, căci nu era timpul smochinelor. Și, vorbind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mai mănânce rod din tine. Iar ucenicii Lui ascultau. Și au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început să dea afară pe cei care vindeau și pe cei care cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Și-i învăța și le spunea: Oare nu este scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»? Voi, însă, ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și au auzit arhiereii și cărturarii și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Și, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.”
Smochinul și templul
Metodiu de Olimp, Aglaofon sau Despre înviere, Discursul lui Metodiu, XL-XLI, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, pp. 150-151
„Această imagine poate fi asemănată cu cea a unui smochin care încolțeşte în clădirea impunătoare a unui templu; dezvoltându-se, acesta îşi trimite rădăcinile prin toate pietrele (acelei) opere de artă; el nu este smuls înainte de maturitate, ci abia când ajunge la maturitate sunt date la o parte pietrele și el este smuls cu totul. Numai după ce a fost smuls cu totul sunt puse pietrele la loc, la gândul că smochinul a murit şi templul va dăinui. La fel a făcut şi Dumnezeu, cel care a creat pe om întocmai ca pe un templu; (văzând) odrăslind în el păcatul, întocmai ca un smochin sălbatic, l-a dat morții, «l-a dat pietrii», precum se zice în Scriptură, «apoi l-a readus la viață» (Deuteronom 32, 39). Abia după ce trupul a murit şi păcatul a fost smuls din rădăcină, trupul va fi refăcut, întocmai cum este renovat un templu din toate aceleaşi părți, însă nemuritor şi prosper. Pentru că, înainte de a muri, trăia în mod necesar cu trupul şi păcatul, avându-şi înfipte rădăcinile înlăuntrul acestuia, deşi era oarecum îngrădit de cugetul înțelept şi de dojană