Marcu 11, 27–33
„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt; răspundeți-Mi, și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi! Și ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-ați crezut în el? Iar de vom zice: de la oameni - se temeau de mulțime, căci toți socoteau că Ioan era într-adevăr proroc. Și răspunzând, au zis lui Iisus: Nu știm. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.”
Cu ce putere se fac minunile
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, A doua convorbire cu părintele Nestor, Cap. VII, 3-5, Cap. VIII, Cap. IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 573-574
„(...) Cel ce dorește să poruncească duhurilor necurate, sau să dea sănătate celor bolnavi și să arate mulțimilor vreun semn minunat, oricât ar chema, lăudându-se, numele lui Hristos, acesta este totuși străin de Hristos, pentru că mintea trufașă nu urmează pe Învățătorul smereniei. (...) De aceea mai-marii noștri niciodată n-au socotit că sunt monahi cinstiți și scutiți de boala slavei deșarte cei care în auzul poporului spun că scot duhurile rele și defăimează în mulțimea de admiratori acest har pe care l-au meritat, sau pe care și l-au pretins ei înșiși. Dar zadarnic. Căci «cel ce se sprijină pe minciuni hrănește vânturile și urmează păsările în zborul lor». (...) Într-adevăr, este mai mare minune să scoți din propriu-ți trup îndemnurile la desfrânare decât să alungi duhurile rele din trupurile altora, este mai măreț semn să oprești prin virtutea răbdării pornirile ucigașe ale mâniei decât să poruncești stăpânitorilor văzduhului, și este de mai mult folos să-ți ferești inima de mușcăturile foarte lacome ale deznădejdii decât să îndepărtezi bolile și beteșugurile trupești ale altora. În sfârșit, din multe puncte de vedere este o mai strălucită virtute și o înaintare mai vrednică de laudă să-ți vindeci bolile propriului suflet decât pe cele ale trupului altuia. Cu cât sufletul este mai presus de trup, cu atât este mai trebuincioasă sănătatea lui și cu cât este mai prețioasă și mai deosebită ființa lui, cu atât este mai rău și mai primejdios ca el să se prăbușească. Despre aceste vindecări preafericiții apostoli spun așa: «Să nu vă bucurați că vi se supun demonii». Căci nu puterea lor făcea aceasta, ci puterea numelui chemat. De aceea sunt sfătuiți să nu îndrăznească a pretinde fericirea sau slava lor, care se înfăptuiesc numai din puterea și minunea lui Dumnezeu, ci acea curăție lăuntrică a vieții și a inimii.”