Marcu 12, 28-37
„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus unul din cărturari, care Îl auzise vorbind cu saducheii și văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: «Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn». Și: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El. Și a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Și, învățând Iisus în templu, le grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Însuși David a zis întru Duhul Sfânt: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci însuși David Îl numește pe El Domn; de unde, dar este fiul lui? Și toată mulțimea Îl asculta cu bucurie.”
Să-L iubim pe Dumnezeu din tot sufletul
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre iubire, 25, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 333
„Sufletele care iubesc adevărul şi pe Dumnezeu nu suportă nici cea mai mică slăbire a iubirii față de Domnul; ele îşi au continuu ațintită privirea la crucea Lui şi simt, astfel, cum progresează duhovniceşte. Rănite, să zic aşa, de dorința de a fi împreună cu El, însetate după virtuți şi strălucind de luminarea Duhului celui bun, chiar dacă se învrednicesc să cunoască tainele divine, chiar dacă se împărtăşesc de bucuria cerească şi de har, nu au nici o încredere în ele şi nici nu cred că sunt ceva. Cu cât mai mult se învrednicesc de daruri duhovniceşti, cu atât mai mult nesaț caută (bunurile) cereşti. Cu cât mai mult simt că progresează duhovniceşte, cu atât mai mult doresc să se apropie de desăvârşire. Cu cât mai mult se îmbogățesc duhovniceşte, cu atât mai mult se consideră sărace.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 20, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 345
„Cei ce iubesc cu adevărat pe Dumnezeu nu fac aceasta de dragul moştenirii Împărăției Lui (cum iubesc negustorii o lucrare) de dragul unui câştig; nici pentru că se tem de iadul care a fost tocmit pentru pedepsirea celor păcătoşi, ci Îl iubesc pentru faptul că Dumnezeu este Creatorul lor şi pentru că împlinesc o rânduială firească, aşa cum sclavii arată supunere față de stăpânul lor şi (creaturile iubesc) pe Creatorul lor.”