Marcu 13, 9-13
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Luați seama la voi înșivă. Că vă vor da în adunări și veți fi bătuți în sinagogi și veți sta înaintea stăpânitorilor și a împăraților, pentru Mine, spre mărturie lor. Însă mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile. Iar când vă vor duce ca să vă dea în mâna stăpânitorilor, nu vă îngrijiți dinainte ce veți vorbi, căci veți grăi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Sfânt. Și va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și copiii se vor răzvrăti împotriva părinților și îi vor ucide. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”
Ia aminte de tine însuți!
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omilia a III-a la cuvintele: „Ia aminte de tine însuți”, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 76-77
„Nu-mi va ajunge ziua să povestesc câtă putere are această poruncă din Scriptură și cât este de potrivită tuturor celor ce slujesc Evangheliei lui Hristos. Ia aminte de tine însuți! Fii treaz, sfătuiește-te, păzește cele prezente, poartă grijă de cele viitoare! Nu lăsa să scape, din pricina lenei, cele de față și nici nu-ți închipui că ai în mână cele ce nu sunt și poate nici nu vor fi. Nu este oare o greșeală firească la tineri, din pricina ușurătății (inocenței) minții lor, de a socoti că au tot ce nădăjduiesc? În liniștea nopții sau când au răgaz își fac planuri irealizabile și, cu ușurătatea minții lor, sunt purtați de colo-colo; își imaginează viață strălucită, căsătorie bogată, copii mulți, bătrâneți adânci, cinste de la toți oamenii. Apoi, pentru că nimic nu le poate opri nădejdile, se înalță cu mintea la cele mai mărețe situații pe care le pot avea oamenii. (...) Terminând toate acestea, prin plăsmuirile goale ale minții lor, în nebunia lor mare, par că se și desfată de cele nădăjduite ca și cum ar fi prezente și le-ar sta la picioare. Boala tipică unui suflet trândav și ușuratic: să viseze cu ochii deschiși. Potolind dar această îngâmfare a minții și înflăcărare a gândurilor și oprind ca prin frâu nestatornicia minții, Scriptura dă această mare și înțeleaptă poruncă: Ia aminte de tine însuți! Nu-ți imagina cele ce nu există, ci întrebuințează spre folosul tău cele ce sunt! Cred însă că Legiuitorul a dat acest îndemn și ca să smulgă un alt cusur omenesc. În adevăr, fiecăruia îi place să se intereseze mai mult de treburile altuia decât de propriile lui griji. Și, ca să scăpăm de acest cusur, porunca spune: Încetează de a te interesa de păcatele altuia! Nu mai da răgaz gândurilor să se ocupe de cusururile altora, ci Ia aminte de tine însuți!, adică: întoarce-ți ochiul sufletului spre cercetarea propriilor tale cusururi. Da, mulți oameni, după cuvântul Domnului, văd paiul din ochiul fratelui, dar nu văd bârna din ochiul lor (Matei 7, 3). Nu înceta deci de a te cerceta pe tine însuți, ca să vezi dacă viața ta merge după poruncile Domnului.”