Marcu 15, 20, 22, 25, 33-41

„În vremea aceea, luând pe Iisus, ostașii L-au scos afară ca să-L răstignească. Și L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăcește «Locul Căpățânii». Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Și, de la ceasul al șaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Iar la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lamá sabahtaní?, care se tălmăcește: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Iar unii din cei care stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie. Și alergând unul, a înmuiat un burete în oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea, zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare. Iar Iisus, scoțând un strigăt mare, Și-a dat duhul. Atunci catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos. Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat duhul, a zis: Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! Și erau și femei care priveau de departe; între ele era Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi, și Salomeea, care, pe când era El în Galileea, mergeau după El și Îi slujeau, și multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.”

De ce a acceptat Mântuitorul moartea pe Cruce?

Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. IV, XXV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 15, p. 120

„Dacă ar întreba și vreunul dintre ai noștri, nu ca un certăreț, ci ca iubitor de învățătură: pentru ce nu a suferit altfel de moarte, ci pe cea de pe cruce, să audă și el că nu altă moarte, ci aceasta ne era de cel mai mare folos. De aceea a suferit-o Domnul pe aceasta. Căci dacă a venit să poarte blestemul ce apăsa asupra noastră, cum s-ar fi făcut altfel blestem (Galateni 3, 13), dacă nu primea moartea celor blestemați? Iar aceasta este crucea. Căci așa s-a și scris: Blestemat este cel spânzurat pe cruce (Deuteronom 21, 23). Apoi, dacă moartea Domnului Hristos este preț de răscumpărare pentru toți, și prin moartea aceasta se surpă peretele din mijloc al despărțiturii (Efeseni 2, 14) și se face chemarea nea­murilor, cum ne-ar fi chemat pe noi, dacă nu S-ar fi răstignit? Căci numai pe cruce moare cineva cu mâinile întinse. De aceea se cuvenea să o sufere Domnul pe aceasta și să-Și întindă mâinile, ca prin una să atragă pe poporul cel vechi, iar prin cealaltă, pe cei din neamuri, și pe amândoi să-i unească în Sine. Aceasta a spus-o și El, arătând cu ce fel de moarte va răscumpăra pe toți: Iar când Mă voi înălța, pe toți îi voi atrage la Mine (Ioan 12, 32).”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a XI-a, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 38, pp. 391-392

„Hristos a suportat moartea spre a surpa stăpânirea morții, ca să se slăvească de noi ca Dumnezeu. Deci moartea înaintează spre slava dumnezeiască, având drept sfârșit învierea strălucitoare și umilința patimii fiind biruită de slava supremă, dispare în neființă.”