Marcu 3, 20-27 (Iisus le vorbește în pilde)
„În vremea aceea a venit Iisus în casă și iarăși mulțimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Și, auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, pentru că ziceau: Și-a ieșit din fire. Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul și cu domnul diavolilor alungă diavolii. Însă Iisus, chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: Cum poate Satana să alunge pe Satana? Dacă o împărăție se va dezbina în sine, acea împărăție nu mai poate dăinui. Și dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se țină. Și dacă Satana s-a ridicat împotriva sa însuși și s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârșit. Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare și atunci va jefui casa lui.”
Cum învăța Iisus
Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, cuv. VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 40, pp. 273-274
„Era obiceiul Mântuitorului Hristos să lucreze cu Sfinții Săi Ucenici astfel: de întrebau ceva care părea că merită să cunoască, dar care nu cerea o cercetare prea dezvoltată, le dăruia o explicare exactă, dar cât mai scurtă. Dar, dacă voiau să cunoască în grad mai mare ceea ce întrecea capacitatea lor, îi aducea la liniște și-i convingea să se hotărască să se ocupe cu lucruri mai convenabile și să facă cele ce îi vor ajuta să fie mai înțelegători și să câștige o mai mare strălucire de la Dumnezeu prin săvârșirea celor bune. Deci, când îi vedea porniți, nu știu de ce, să pună întrebări pentru a afla ceea ce întrecea capacitatea lor, îi convingea să se liniștească, potolindu-i prin raționamente constrângătoare: spunându-le că Tatăl nu le-a descoperit nici îngerilor și că nu le-a făcut cunoscute nici un răspuns; că pe Duhul nu erau în stare să-L cunoască deplin decât prin Fiul Însuși, pentru că El nu era numai un om simplu și ca ei de pe pământ, ci că era prin fire Dumnezeu (Marcu 13, 32). Iar pe cei stăpâniți de dorința stăruitoare de-a cunoaște (ziua sfârșitului) îi învăța zicând: Nu este al vostru să cunoașteți anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânire Lui, ci veți lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și Samaria și până la marginea pământului (Fapte 1, 7-8). Vezi cum le poruncește să nu se ocupe cu cele mai presus de ei, ci îi strămută, așa zicând, spre cele ce le sunt sub puterea minții și potrivite trebuinței lor? Acesta era modul obișnuit de comportare al Lui. De aceea dumnezeieștii ucenici l-au adus pe orbul din naștere când a ieșit din pridvoarele templului și urmând părerilor iudaice au făcut din bolnav un prilej de-a învăța ceva și L-au întrebat: Învățătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, ca să se nască orb? (Ioan 9, 2). Și fiindcă erau copleșiți de judecățile lui Dumnezeu și le era cu neputință ca oameni să cunoască ceea ce depășea înțelegerea lor, venind la El, L-au rugat să le explice ceea ce întrecea puterea lor.”
(Pr. Narcis Stupcanu)