Marcu 5, 1-20 (Vindecarea demonizatului din ținutul Gadarenilor)
„În vremea aceea a venit Iisus de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în morminte, și nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanțuri, pentru că de multe ori, fiind legat în obezi și în lanțuri, el rupea lanțurile și obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să-l potolească; și neîncetat, noaptea și ziua, era prin morminte și prin munți, strigând și tăindu-se cu pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat și s-a închinat Lui. Și strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești. Căci îi zicea: Ieși, duh necurat, din omul acesta! Și l-a întrebat: Care îți este numele? Și I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulți. Dar Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ținut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păștea. Și L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. Și El le-a dat voie. Atunci, ieșind, duhurile necurate au intrat în porci și turma s-a aruncat de pe țărmul înalt în mare. Și erau ca la două mii și s-au înecat în mare. Iar cei care-i pășteau au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat. Și s-au dus la Iisus și au văzut pe cel demonizat șezând jos, îmbrăcat și întreg la minte, el, care avusese legiune de demoni, și s-au înfricoșat. Iar cei ce au văzut le-au spus cum a fost cu demonizatul și despre porci. Și ei au început a-L ruga să plece din hotarele lor. Iar când a intrat El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga să-l ia cu El. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, și spune-le câte a făcut pentru tine Domnul și cum te-a miluit. Iar el s-a dus și a început să vestească în Decapole cât bine i-a făcut Iisus lui; și toți se minunau.”
Lucrarea răului în lume
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XV, 49-50, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 170
„Lumea cea văzută, de la împărați până la cerșetori, este în (continuă) tulburare, în dezordine și luptă și nimeni dintre aceștia nu cunoaște cauza. Or, este vădit că răul, care a intrat (în lume) prin neascultarea lui Adam, este centrul (tuturor relelor) și cauza morții. Pentru că păcatul care a intrat (prin Adam), fiind ca o putere și esență rațională a lui satan, a semănat toate relele: el acționează în ascuns în omul cel lăuntric și în minte și se luptă cu gândurile, oamenii nu știu că fac acestea împinși de o putere străină, socotesc că sunt lucruri firești și că din socotință proprie fac acestea. Însă cei care au în mintea lor pacea lui Hristos și sunt iluminați de El știu de unde vin acestea. Lumea suferă de patima vicleșugului și nu știe. (Această patimă) este ca un foc necurat care aprinde inima, străbate toate mădularele și-i incită pe oameni la destrăbălări și la nenumărate rele.”
(Pr. Narcis Stupcanu)