Marcu 5, 22-24, 35-43; 6, 1

„În vremea aceea a venit la Iisus unul din mai-marii sinagogii, anume Iair, și, văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui și L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte; ci, venind, pune mâinile peste ea, ca să scape și să trăiască. Și a mers cu el. Și mulțime multă Îl urma pe Iisus și Îl îmbulzea. Pe când El încă vorbea, au venit unii de la mai-marele sinagogii zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învățătorul? Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai! Și n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov. Și au venit la casa mai-marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult. Și, intrând, le-a zis: De ce vă tulburați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme. Dar ei Îl luau în râs. Iar El, scoțându-i pe toți afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce Îl însoțeau și a intrat unde era copila. Și apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talitá, kumi, care se tâlcuiește: Fiică, ție zic, scoală-te! Și îndată a înviat copila și umbla, căci era de doisprezece ani. Și s-au mirat îndată cu uimire mare. Dar El le-a poruncit cu stăruință ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le-a zis să-i dea copilei să mănânce. Și a ieșit de acolo și a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după Dânsul.”

Domnul Hristos, Stăpânul morții și al vieții

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Fragmente din Cărțile 7 și 8, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 773

„Căci viața tuturor, a celor morți și a celor vii, este rod al pătimirilor lui Hristos, fiindcă moartea lui Hristos s-a făcut sămânță a vieții. (...) Căci Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl este Viața prin fire. El mai vârtos Se scoală decât cade, El desființează moartea, nu e stăpânit de stricăciune. Face viu ceea ce are nevoie de viață, în loc să ceară viața de la altul. Precum, deci lumina nu se face întuneric, așa e cu neputință ca Viața să nu fie viață.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 12, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1064

„Desființând prin înviere stăpânirea morții, nu Și-a procurat învierea Sieși, întrucât este Cuvântul și Dumnezeu, ci ne-a dat această binecuvântare nouă, prin Sine și în Sine.”

Sfântul Atanasie cel Mare, Despre Sfântul Duh, Către același episcop Serapion, XIV-XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 98-99

„Dar ereticii, din neștiința lor, și-au ieșit din minți. Și unii văzând cele trupești ale Mântuitorului, au tăgăduit afirmația: La început era Cuvântul (Ioan, 1, 1); iar alții, privind cele ale dumnezeirii, n-au recunoscut afirmația: Cuvântul trup S-a făcut (Ioan, 1, 14). Iar apostolul credincios, cunoscând iubirea de oameni a Domnului și văzând semnele dumnezeirii, s-a minunat de Domnul în trup. Dar privind iarăși cele proprii trupului, se uimește peste măsură, cunoscând lucrarea dumnezeirii din ele.”