Marcu 5, 22-24, 35-43; 6, 1
„În vremea aceea a venit la Iisus unul din mai-marii sinagogii, anume Iair, și, văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui și L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte; ci, venind, pune mâinile peste ea, ca să scape și să trăiască. Și a mers cu el. Și mulțime multă Îl urma pe Iisus și Îl îmbulzea. Pe când El încă vorbea, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învățătorul? Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai! Și n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov. Și au venit la casa mai-marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult. Și, intrând, le-a zis: De ce vă tulburați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme. Dar ei Îl luau în râs. Iar El, scoțându-i pe toți afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce Îl însoțeau și a intrat unde era copila. Și apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talitá, kumi, care se tâlcuiește: Fiică, ție zic, scoală-te! Și îndată a înviat copila și umbla, căci era de doisprezece ani. Și s-au mirat îndată cu uimire mare. Dar El le-a poruncit cu stăruință ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le-a zis să-i dea copilei să mănânce. Și a ieșit de acolo și a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după Dânsul.”
De ce mor pruncii?
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre pruncii morți prematur, către Hierios, Preliminarii, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 422-423
„Mai fericit decât cel care a trăit numai în răutăți se dovedeşte a fi nu numai cel care n-a cunoscut niciodată răutatea, ci chiar şi cel care nici măcar n-a ajuns să guste bine din viață.
(...) Dar dacă un prunc, deşi a fost crescut și îngrijit cu dragoste de către părinții lui, care l-au primit ca pe un dar al lui Dumnezeu, n-ajunge totuşi să se bucure de viaţă, fiindcă a fost răpus de o boală nevindecabilă (a cărei cauză nici nu se cunoaște), un astfel de caz, credem, fără îndoială, că se încadrează în cele prevăzute cu totul de Providență şi trebuie nu numai să tratăm cu răbdare astfel de suferinţe, dar chiar nici măcar n-avem dreptul să presupunem că încă din copilărie n-ar fi putut fi prevăzut ceva de acest fel. Căci se poate ca Cel care a cunoscut mai dinainte viitorul să oprească dezvoltarea până la desăvârşire a pruncului pentru ca nu cumva răul cunoscut prin puterea Preştiinței să se dovedească biruitor şi copleşitor peste viața tânărului şi astfel, pe temeiul deplinei libertăți, restul vieții să devină izvor nesecat de nenorociri. Dar ca să înțelegem mai limpede lucrurile, mai bine dăm un exemplu.
Să presupunem la un ospăț o bogăție variată de mâncăruri. (...) Ca să nu întârzie prea mult cu pregătirea unui astfel de banchet, cel care nu-i în stare să se poarte cinstit şi cuviincios la masă e scos mai devreme din ceata comesenilor ca să nu facă ceva ce nu se cade în astfel de întâlniri, apucături care servesc mai mult pornirilor necuvântătoarelor.”