Marcu 6, 1-7
„În vremea aceea a venit Iisus în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El. Și, fiind sâmbătă, a început să învețe în sinagogă. Și mulți, auzindu-L, erau uimiți și ziceau: De unde are El acestea? Și ce este înțelepciunea care I s-a dat Lui? Și cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Oare nu este Acesta teslarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, și al lui Iosi, și al lui Iuda, și al lui Simon? Și nu sunt oare surorile Lui aici la noi? Și se sminteau în privința Lui. Dar Iisus le zicea: Nu este proroc disprețuit decât în patria sa și între rudele sale și în casa sa. Și n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Și mâinile peste puțini bolnavi, i-a vindecat. Și Se mira de necredința lor. Și străbătea satele dimprejur învățând. Apoi a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate.”
Adevăratul înțelept
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a II-a, 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 30
„Înțeleptului toate îi sunt apropiate, în afară de cele potrivnice virtuții. Oriunde se va duce, el îşi va găsi pe toate ale sale. Toată lumea este în stăpânirea lui, fiindcă ştie cum să se folosească de ea.”
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXXVII-a, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 172
„Înțeleptul nu este înfrânt de teamă, nu se schimbă în fața puterii altuia, nu se îngâmfă în biruințe şi nu se prăbuşeşte din pricina înfrângerilor. Unde există înțelepciunea, acolo este puterea sufletească; acolo e statornicie şi bravură. Înțeleptul este acelaşi sufleteşte, nu-l micşorează şi nu-l măreşte schimbarea lucrurilor, nu priveşte lucrurile numai la suprafață, ca un copil, nu este purtat de orice vânt al învățăturii, ci rămâne în Hristos, având temelia harului şi rădăcinile credinței. Aşadar, înțeleptul nu este zguduit de unele lipsuri, nu cunoaşte feluritele schimbări ale sufletului, ci va străluci ca Soarele dreptății în Împărăția Tatălui (Matei 13, 43).”
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXXVII-a, 29, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 177
„Cine este înțelept dacă nu cel care a ajuns până la înseşi tainele Dumnezeirii şi a cunoscut ascunzişurile înțelepciunii dezvăluite lui? Înțelept este numai cel ce L-a luat pe Dumnezeu drept călăuză pentru a cunoaşte cuibul adevărului. Omul muritor s-a făcut prin har moştenitorul şi urmaşul lui Dumnezeu Cel nemuritor, fiind părtaş la bucuriile cereşti, precum este scris: Pentru aceasta Te-a uns pe Tine Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşii Tăi (Psalmi 44, 9). (...) Înțeleptul se înalță ca un biruitor asupra dușmanilor învinși de el. Pentru că el a pus sub picioare poftele, teama, lenevia, tristețea și celelalte vicii, scoțându-le din cugetul său și alungându-le din gândurile și din preocupările lui.”
(Pr. Narcis Stupcanu)