Marcu 9, 33-41
„În vremea aceea au venit Iisus și ucenicii Lui în Capernaum. Și, fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeați între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe drum se întrebaseră unii pe alții cine dintre ei este mai mare. Atunci Iisus, așezându-Se, a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor. Apoi, luând un copil, l-a pus în mijlocul lor și, luându-l în brațe, le-a zis: Oricine va primi în numele Meu pe unul din acești copii, pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine, nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel care M-a trimis pe Mine. Și I-a zis Ioan: Învățătorule, am văzut pe cineva scoțând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, și l-am oprit, pentru că nu urmează nouă. Iar Iisus a zis: Nu-l opriți, căci nu este nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată degrabă să Mă vorbească de rău. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Iar oricine vă va da să beți un pahar de apă în numele Meu, fiindcă sunteți ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-și va pierde răsplata sa.”
Smerenia Mântuitorului Hristos
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omilia a XX-a, VI-VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 301-302
„Toate faptele Domnului ne învață smerenia. Când era prunc, era în peşteră; şi nu în pat, ci în iesle; în casa unui teslar şi a unei sărmane mame, supunându-Se mamei Lui şi logodnicului ei; a fost învățat şi a auzit lucruri pe care nu avea nevoie să le învețe şi să le audă; punea întrebări şi prin întrebările puse minuna pe toți cu înțelepciunea Lui. S-a supus lui Ioan şi Stăpânul a primit de la rob botezul. Nu s-a împotrivit nici unuia din duşmanii Săi şi nici nu s-a folosit de nespusa putere pe care o avea, ci se supunea lor ca unora care ar fi fost mai puternici decât El, îngăduind puterii acesteia trecătoare să-şi arate toată tăria ei. A stat înaintea arhiereilor cum stă un acuzat, a fost dus înaintea guvernatorului şi a îndurat judecata şi, cu toate că putea să vădească pe hulitori, suferea în tăcere hulele; a fost scuipat de slugi şi de cei mai josnici robi, a fost dat morții, ba chiar la moartea cea mai ruşinoasă printre oameni. Astfel, Domnul nostru a străbătut de la naştere până la sfârşitul Său pe toate cele omeneşti. Dar după o atât de mare smerenie, Îşi arată în urmă slava Sa, slăvind împreună cu El pe cei care au trăit împreună cu El fără de slavă. (...) Acestea sunt pentru noi învățăturile părintești și dumnezeiești! Să imităm pilda lor, ca prin smerenie să răsară și pentru noi slava veșnică, darul desăvârșit și adevărat al lui Hristos. Cum vom dobândi, dar, smerenia cea mântuitoare și vom îndepărta buboiul pierzător al mândriei? Dacă în toate împrejurările vieții vom pune în practică smerenia și dacă nu vom trece cu vederea nimic din ceea ce ne-ar putea păgubi. Că sufletul ia chipul ocupațiilor noastre. (...) Să-ți fie, dar, deprinse cu smerenia şi înfățişarea şi haina şi mersul şi statul şi hrana şi aşternutul şi casa şi toate lucrurile din casă.”