Mare atenție la dulciurile și jucăriile pe care le puneți sub brad
Ca în fiecare an în această perioadă, responsabilii de la Protecţia Consumatorilor reînnoiesc recomandările pentru părinții în căutare de dulciuri și jucării pentru copiii lor. Este important ca aceste produse să fie cumpărate numai din magazine specializate care eliberează bon fiscal, necesar în cazul unor reclamaţii.
„Dacă doriţi să dăruiţi o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copiii dumneavoastră, ci să fie un cadou atractiv care să aducă zâmbete pe chipurile lor, trebuie să ţineţi cont de următoarele sfaturi: să achiziţionaţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală) şi să alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată, care ajută la alegerea jucăriei”, a transmis, pe Facebook, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, potrivit Agerpres.
Acesta sfătuiește părinţii să verifice dacă jucăriile au marcate, „într-un mod vizibil, lizibil şi durabil”, coordonatele producătorului şi/ sau importatorului; numărul unic de identificare a jucăriei; marcajul de conformitate CE. „Sfătuiesc părinţii să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi se pot îneca”, mai avertizează responsabilul ANPC.
Şi în privinţa dulciurilor, oficialul recomandă achiziţionarea acestora doar din locuri autorizate, și nu „de la vânzători ambulanţi, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic”. (C. Z.)