Mare ctitor de credinţă ortodoxă şi neam românesc
Prin jertfa sa mucenicească, împlinită alături de cei patru fii ai săi şi de sfetnicul Ianache Văcărescu, Sfântul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a ridicat valoarea culturii neamului nostru la cel mai înalt rang de cinste şi sfinţenie, oferindu-i o dimensiune veșnică. Prin numeroasele sale realizări pe plan economic, cultural, social şi, nu în cele din urmă, religios, Sfântul Domnitor ar putea fi socotit unul dintre cei mai reprezentativi apologeți ai tradiției româneşti pe plan național şi internațional.
Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost trimis de Dumnezeu să mărturisească într-o lume foarte frământată şi plină de încercări. Pe întregul parcurs al domniei sale, el s-a sprijinit pe oameni bine pregătiți cultural şi teologic, amintind aici numai pe marele ierarh Antim Ivireanul. Alături de acesta pregătește o strategie cultural-religioasă de combatere a influențelor greco-catolice, care veneau de „peste munți”, din Transilvania. Tipăriturile de la Râmnicu Vâlcea, realizate prin implicarea directă a Mitropolitului Antim, precum şi toate celelalte cărţi apărute după 1705, au devenit normative în lucrarea misionară a Bisericii Ortodoxe.
Mănăstirea Horezu, bastion al credinţei ortodoxe
Un rol foarte important în această confruntare cu romano-catolicismul l-a avut şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus, care fusese cumpărată de bunicul domnitorului cu o jumătate de secol mai înainte, devenită un adevărat focar de cultură şi de rezistență ortodoxă. Prin acțiunile sale, Constantin Brâncoveanu a continuat tradiția înaintașului său, Mihai Viteazul, care făcuse o mitropolie ortodoxă la Alba Iulia. În tot acest demers de apărare a credinței strămoșești prin cultură şi carte, se poate afirma că Sfântul Constantin Brâncoveanu a depășit limitele naționalului, dând rezonanță spiritului românesc în mai toate orașele mari ale Europei, până în îndepărtata Arabie şi Ivirie. În ctitoria sa de suflet din Oltenia, Mănăstirea Horezu, Sfântul Constantin Brâncoveanu a întemeiat o școală de pictură, consacrată după moartea sa drept izvor de „artă brâncovenească”. Prin poziția sa strategică, aproape de Transilvania, mănăstirea a devenit de asemenea o punte de legătură cu Ardealul, un mijloc de păstrare şi promovare a Ortodoxiei peste munți. Este confirmat şi faptul că aici marele domnitor şi-ar fi dorit în mod expres să înființeze o bibliotecă de proporții, cu specific şi în scop misionar.
Hanul Hurezi în Cetatea Băniei
Contextul manifestărilor religioase şi culturale inițiate şi promovate de Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost încadrat de o viziune economică cu un specific aparte. În toate activităţile întreprinse, domnitorul nu a urmărit niciodată propriul interes, ci a lucrat cu credinţă şi frică de Dumnezeu pentru țară şi pentru popor. În felul acesta s-a remarcat ca un mare filantrop şi iubitor de săraci. Exemplul concret este Hanul Hurezi, unul dintre cele mai mari târguri din țară, întemeiat în Cetatea Băniei. Construirea acestui han reprezenta, în gândirea Sfântului Constantin Brâncoveanu, o prelungire a tradiției înfiripate la Craiova de înaintaşii săi. Istoricul craiovean Toma Rădulescu amintește despre demersul domnitorului pentru dezvoltarea culturală a Băniei. „O serie întreagă de personalități şi mari domnitori ai Țării Româneşti sunt legați cu numele de Craiova. Îi putem aminti aici pe Barbu Craiovescu, călugărul Pahomie - ctitorul Mănăstirii Bistrița olteană, Neagoe Basarab, Matei Basarab, Constantin Șerban, Radu Șerban, care fusese căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, şi, nu în cele din urmă, pe Sfântul Constantin Brâncoveanu. Cu toţii sunt legați de Cetatea Băniei, şi, în special, de un vechi cartier istoric din inima ei. Acesta se afla între vechile străzi Alexandru Lahovari şi Madona Dudu, altfel spus, între Casa Băniei şi casele domnești ale Basarabilor. În această zonă pulsa întreaga viaţă economică a orașului. Tot aici se afla o clădire, de proporții destul de mari, aparținând Mănăstirii Hurezi, ridicată pe locul unde mai târziu a apărut Piața Elca, actualmente Piața Veche. În zonă mai erau poziționate Catedrala «Sfântul Dumitru», cel mai vechi edificiu al orașului, marea curte în care se aflau casele lui Mihai Viteazul şi moșia clucerului Chiriac Dăianu... Astfel, pe un diametru de aproximativ 250 mp funcționa un complex sistem comercial, administrat de egumenul Ioan de la Mănăstirea Hurezi. Aici pulsa întreaga viaţă economică a Craiovei. În acest han erau bolți şi prăvălii unde se depozitau vinurile, camere pentru găzduire şi, cel mai interesant, bursa Craiovei, cu alte cuvinte, cartierul vamal al orașului. Legat de acest edificiu mai menționăm şi organizarea unui târg anual care aduna negustori din întreaga țară. Ținea din 15 august până în 8 septembrie. Important este că la această manifestare lua parte însuşi domnul țării, în acea perioadă, Sfântul Constantin Brâncoveanu.”
„S-a jertfit pe altarul credinței creştin-ortodoxe”
Jertfa mucenicească a binecredinciosului domnitor a încununat în chip desăvârşit bogatele sale realizări culturale şi religioase. Vocația sa martirică îl evidenţiază ca exemplu de apologie şi mărturisire ortodoxă. Acest aspect este subliniat de IPS Părinte Mitropolit Irineu Popa, care, pornind de la pilda Sfântului Constantin, sublinia foarte frumos într-unul din cuvintele duhovniceşti că „importanța cinstirii sale este ortodoxă, sfântă şi sobornicească, petrecându-se sub semnul adevărului mărturisit dat de Sfântul Voievod, atât în viaţa lui ca Domnitor creştin ortodox, cât, mai ales, înaintea păgânilor şi a dușmanilor săi”. Mitropolitul Irineu mai arată totodată că dacă Sfântul Constantin „şi ar fi dat viaţa precum alţi domnitori şi conducători, cum au fost mulți până la el şi după el, ar fi rămas ca un erou al istoriei. El însă s-a jertfit pe altarul credinței creştin-ortodoxe, aşa cum ne spune şi balada populară închinată lui, «a murit creştin, Brâncoveanu Constantin». Deci, noi nu vorbim de o simplă amintire sau comemorare a Brâncovenilor, ci de o cinstire sfântă care ne duce cu gândul la cuvintele psalmistului: «Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui!» (Psalm 67, 36). Apoi, vorbind de preamărirea lor, o vedem ca sărbătoare a întregii Ortodoxii, deoarece Sfânta Biserică îi cinstește ca pe «neo martires», cu toate că această sintagmă nu este cea mai potrivită definiție a acestei mărturisiri, întrucât toţi sfinţii sunt noi, toţi sunt contemporani cu Mântuitorul Iisus Hristos, iar Mântuitorul Hristos este contemporan cu ei şi cu noi. Prin urmare, martiriul este actualizarea Jertfei euharistice instituite de Mântuitorul Iisus Hristos pe cruce, este mulțumirea pe care Dumnezeu o aduce Tatălui şi o pune şi în sufletul credinciosului, care-i aduce slavă şi închinare prin viaţa sa, aşa cum spunem la Sfânta Liturghie: «Pre noi înșine şi unii pre alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos să o dăm»” (IPS Dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Demnitatea şi libertatea umană, realitate şi ideal. Modelul Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, prelegere susținută în deschiderea lucrărilor Simpozionului Internațional „Demnitatea şi libertatea umană, realitate şi ideal. Modelul Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu”, 7-10 octombrie 2014, Mănăstirea Tismana, judeţul Gorj).