Marea Britanie reformează sistemul de prestaţii sociale

Data: 04 Octombrie 2010

Guvernul britanic va realiza o mare reformă a sistemului de prestaţii sociale, cu scopul de a-l simplifica şi a promova cultura muncii faţă de cea a subvenţiei, potrivit unui anunţ al Ministerului Economiei. Presat să reducă de urgenţă deficitul public britanic, care anul acesta s-a situat la 200 miliarde de euro, Guvernul de coaliţie al conservatorilor şi liberal-democraţilor a făcut din reforma serviciilor sociale obiectivul său central. Noul sistem are în vedere ca orice persoană care acceptă un loc de muncă să aibă venituri mai mari decât dacă ar rămâne în şomaj, ceea ce, în mare, potrivit Guvernului, va face să fie evitate abuzurile şi va aduce economii în conturile publice. "The Times" anunţă că milioane de locuitori vor avea de suferit în urma eliminării prestaţiilor sociale actuale.