Marea Britanie susţine o ţintă de 30% a emisiilor poluante

Data: 10 Ianuarie 2010

Ţările UE trebuie să mărească ţinta de reducere a emisiilor la 30% până în 2020, de la 20% cât se precizează în angajamentele în vigoare, a declarat secretarul britanic pentru energie şi schimbări climatice, Ed Miliband, citat de „The Ecologist“. Miliband afirmă că rezultatul summitului de la Copenhaga este dezamăgitor, dar reuniunea nu a fost un „eşec“. „Suntem dezamăgiţi că la Copengaha nu s-a stabilit un program clar pentru un tratat legal şi că nu avem încă angajamente pentru a reduce emsiile, aşa cum ne doream. Toate ţările dezvoltate au decis să îşi ia angajamente precise pentru a stopa emisiile, care să fie incluse în acord până la 31 ianuarie“, a explicat Miliband. Cu toate acestea, Barbara Helfferich, purtător de cuvânt al Comisiei Europene pe mediu, a explicat că UE nu este pregatită să crească ţinta de reducere a emisiilor.