Marea Britanie, tot mai căutată de datornici

Data: 01 Octombrie 2009

Regatul Unit devine rapid un stat căutat de străini în incapacitate de plată, care pot pleca după 18 luni, ajutaţi de legislaţia permisivă din domeniu, liberi de datorii, potrivit agenţiei britanice „Sky News“. Potrivit legislaţiei britanice, străinii pot veni să locuiască în Marea Britanie, pot cere protecţie în faţa creditorilor sub legea falimentului, iar după 18 luni părăsesc ţara cu patrimoniul lipsit de datorii. Spre deosebire, în Germania falimentul este menţinut pe o perioadă cuprinsă între şapte şi nouă ani. „Turismul falimentar“ a ajuns atât de popular, încât o companie germană, Insolvenz Agentur, s-a specializat în a ajuta cetăţenii europeni insolvenţi să vină şi să locuiască în Marea Britanie, notează „Sky News“. Compania face aranjamente pentru procurarea asigurărilor medicale, locuinţei şi chiar pentru obţinerea permisului de conducere. Analiştii consideră că amploarea crescută a fenomenului este benefică statului, în condiţiile în care majoritatea persoanele falimentare caută un loc de muncă, contribuind astfel la economia generală.